Cugetări Folositoare pentru SufletArhiva pentru Despre Voinţă[ Pagina = 1 ] [ Total = 10 înregistrări ] [ 10 înregistrări / pagină ] |
|
S-a dus odată avva Pimen, pe când era tânăr, la un bătrân, ca să-l întrebe despre trei gânduri. Când a ajuns la el, au uitat de unul din cele trei, şi s-a întors la chilie, şi, când a pus mâna să deschidă zăvorul, şi-a adus aminte de ce uitase, şi a lăsat zăvorul, întorcându-se la bătrân, care i-a spus: Te-ai grăbit să vii, frate! Când am pus mâna pe zăvor, mi-am amintit cuvântul pe care-l căutam şi n-am mai deschis, de asta m-am întors. Depărtarea drumului era foarte mare. Bătrânul îi spuse: Păstor al turmelor, numele tău va fi rostit în tot pământul Egiptului. Pentru avva Pimen, Patericul Egiptean
|
Spunea avva Nichita despre doi fraţi, că au mers să locuiască împreună. Unul dintre ei se gândea: dacă vrea ceva fratele meu, aceea fac. La fel se gândea şi celălalt: o să fac voia fratelui meu. Şi au trăit ani mulţi cu multă dragoste. Văzându-i duşmanul, s-a dus să-i despartă, şi s-a pus în prag, arătându-se unuia ca un porumbel, şi celuilalt ca o cioară. Unul zise: Vezi porumbelul de colo? E cioară. Atunci au început să se certe, unul zicând una, altul alta, apoi s-au ridicat şi s-au bătut până la sânge, spre desăvârşita bucurie a vrăjmaşului, şi s-au despărţit. După trei zile îşi veniră în fire, şi şi-au cerut unul altuia iertăciune, adeverind fiecare dintre ei ce credea a fi pasărea văzută; şi înţelegând că fusese bântuirea vrăjmaşului, au rămas până la sfârşit nedespărţiţi. Pentru avva Nichita, Patericul Egiptean
|
A mai zis: nu voi cum ţi se pare ţie, ci cum îi place lui Dumnezeu să ţi se întâmple; şi vei fi netulburat şi mulţumit la rugăciunea ta. Pentru avva Nil, Patericul Egiptean
|
L-a întrebat un frate pe avva Matoe: Ce să fac dacă vine un frate la mine, şi e post, sau e dimineaţă? Că mă frământă asta. Dacă nu te frămânţi şi mânci cu fratele, bine faci. Dacă nu primeşti pe nimeni şi mânci, asta e voia ta. Pentru avva Matoe, Patericul Egiptean
|
A mai spus: sunt patruzeci de ani de când simt păcatul cel cu mintea, dar niciodată nu mă învoiesc, nici poftei, nici mâniei.
Pentru avva Isidor, Patericul Egiptean
|
Ajută-te şi cerul te va ajuta. Proverb românesc
|
Beţia e nebunie cu voia. Proverb românesc
|
A mai spus: dacă vrea Dumnezeu să miluiască sufletul, dar el nu semeţeşte şi nu primeşte, ci îşi face voia sa, îl lasă Dumnezeu să pătimească cele ce nu vrea, ca aşa să-l caute pe El. Pentru Avva Isaia, Patericul Egiptean
|
Povesteau despre avva Dioscor al Nahiastiei, că pâinea lui era de orz şi de linte. În fiecare an punea început unui fel de trai spunând: anul acesta nu mă voi întâlni cu cineva, sau nu voi vorbi, sau nu voi mânca fiertură, ori poame, ori verdeţuri. Şi făcea aşa cu toată râvna; isprăvind apoi una, se apuca de alta. Aşa făcea an de an. Pentru Avva Dioscor, Patericul Egiptean
|
De vrea omul, de dimineaţa până seara ajunge la măsura dumnezeiască.
Pentru Avva Alonie, Patericul Egiptean
|