— vechi zeu persan (iranian), înainte de Zoroastru, care l-a înglobat în zoroastrism (Zoroastru este reformatorul religiei persane, în sec. VI î.Hr.). Mithra era zeu al luminii solare, al ordinii sociale, al victoriei, al luptei împotriva întunericului, al ignoranţei, al neadevărului şi al oricărei forme a răului. Cultul lui Mithra s-a extins din Persia la toate popoarele cucerite şi stăpânite un timp de aceasta; cultul zeului a fost însă influenţat de religiile popoarelor respective. Ex. contactul cu elenismul a înnobilat şi înfrumuseţat mithraismul. Cultul lui Mithra s-a răspândit mai întâi în Asia Mică, apoi în imperiul roman şi în provinciile cucerite (Dacia, Panonia, Germania, Galia, Britania, Spania, Africa). Ca doctrină, mithraismul considera universul ca un sistem guvernat de legi fixe; în centrul său se află soarele a cărui lumină şi căldură îl învăluie şi dirijează atât mersul aştrilor, vegetaţia şi viaţa animalelor, cât şi destinul omenesc şi al istoriei. Cultul închinat lui Mithra se săvârşea în grote, de către preoţi, îmbrăcaţi în veşminte tradiţionale; aceştia aduceau sacrificii de animale, înălţând rugăciuni şi cântări religioase. Sărbătoarea centrală era Duminica — ziua Soarelui. Răspândindu-se la romani, mai mult prin intermediul armatei, dar respins de elenism, unde s-a răspândit creştinismul, mithraismul nu a influenţat în nici un fel creştinismul, aşa cum se afirmă de unii interpreţi, în primul rând pentru că acest cult păgân avea practici fundamental deosebite (purificarea sau aşa-zisul botez era o simplă spălare rituală şi o stropire cu sângele unui taur care se sacrifica pe o podea perforată, dedesubtul căreia se aflau cei ce aspirau la iniţiere şi peste care se scurgea acest sânge; pâinea şi apa ce se aduceau ca ofrandă erau un simplu ritual, fără nici o semnificaţie, ca şi jertfa taurului).