— sărbătoare în calendarul mozaic despre a cărei origine ni se spune în Cartea Estera, din Vechiul Testament. În sec. VI, în vremea cuceririi Iudeii de medo-perşi, o parte din iudei au fost luaţi robi şi duşi în Persia, de unde mulţi nu s-au mai întors. În sec. V î.Hr., când domnea împăratul Xerxe (486-496), un demnitar al acestuia, numit Aman, care-i ura mult pe evrei, a hotărât exterminarea lor din imperiul persan. Înainte de Aman, funcţia acestuia fusese a lui Mardoheu, un evreu înţelept, cu a cărui nepoată, Estera, se căsătorise împăratul. Mardoheu află de planurile lui Aman şi prin stăruinţele Esterei pe lângă Xerxe, Aman este spânzurat, şi cu încuviinţarea împăratului este numit în funcţie Mardoheu, care anulează toate hotărârile lui Aman şi evreii sunt salvaţi. Ziua pe care Aman o hotărâse, prin tragere la sorţi, să fie a exterminării evreilor a fost aleasă, prin voinţa Esterei, să fie sărbătoarea libertăţii lor. Această sărbătoare s-a numit Purim, de la cuvântul ebraic „pur“, care înseamnă „sorţi“ şi are loc în ziua de 13 luna Adar (Martie). În Talmud şi în folclorul evreilor, această zi a rămas, ca şi Hanuca, sărbătoarea bucuriei, aşa cum se reflectă şi în unele aforisme: „Păzeşte-te pe cât poţi să nu te veseleşti atunci când nu trebuie, dar de Hanuca şi de Purim să te bucuri în Dumnezeu“, „Chiar dacă toate sărbătorile noastre vor dispărea, zilele de Purim nu vor înceta nicicând să existe“.