(lat. sacramentum, gr. μιστήριον, τό — mistirion, slv. tainstve = ascuns, tainic, lucru neînţeles)

— sunt slujbe bisericeşti prin mijlocirea cărora ni se împărtăşeşte, în chip special, nevăzut şi prin anumite rituri (forme) semne văzute, harul lui Dumnezeu, în momentele cele mai de seamă şi în anumite împrejurări ale vieţii noastre. Sfintele Taine sunt, pentru Dionisie Areopagitul, mijloace sensibile ale harului divin care dau credincioşilor puterea spirituală. Primite cu credinţă, prin ele coboară în om energiile divine, întemeiate de Iisus Hristos şi săvârşite de arhiereu şi de preot, Sfintele Taine au o destinaţie individuală, adică se aplică numai unei (unor) persoane, care sunt subiecţii (primitorii) tainei respective. Sf. Taine sunt forme de expresie ale funcţiei harismatice (sfinţitoare) a cultului ortodox, adică mijloace de împărtăşire a harului divin, de sfinţire a vieţii credincioşilor şi de mântuire a lor. Sfintele Taine sunt în număr de şapte, după numărul darurilor Sfântului Duh: botezul, ungerea cu Sfântul Mir, pocăinţa (spovedania, mărturisirea), împărtăşirea (Sfânta Euharistie), nunta (căsătoria), preoţia (hirotonia), maslul (eleoungerea). Timpul săvârşirii lor nu este fix, ci este determinat de nevoile, de cerinţele credincioşilor. Locul săvârşirii este biserica, locaşul sfinţit, unde trebuie săvârşită, ca orice slujbă sfântă, şi slujba Sfintelor Taine. Excepţie face doar taina Sf. Maslu, care, prin natura ei, trebuie făcută la căpătâiul celui suferind, adică în case ori în spitale.