comuniunea sfinţilor
(Communio Santorum)
dogmă creştină privind legătura spirituală, strânsă şi indestructibilă care se păstrează între cei morţi şi vii; este o legătură de iubire reciprocă, de credinţă unică şi de rugăciune. Cei vii fac rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi, iar cei morţi mai ales sfinţii, cărora ne rugăm asistă pe cei vii cu rugăciunile lor la Dumnezeu în Ierusalimul cel ceresc (Apocalipsa 6,9-11). De aceea, cultul morţilor cunoaşte o mare dezvoltare în pietatea creştină. Rugăciunile de mijlocire pentru vii şi pentru morţi sunt încadrate şi în Sf. Liturghie, în partea finală a marii rugăciuni a Sf. Jertfe numită diptice (LS, p. 327), precum şi în toate ierurgiile care se fac la slujbele funebre (înmormântări şi pomeniri generale şi individuale ale morţilor). Comuniunea (lat. communicatio = unire; gr. κοινωνία chinonia = legătură, ἡ θεία κοινωνία i Teia kinonia = comuniune sfântă, euharistie), în sens creştin, înseamnă unitatea creştinilor prin împărtăşirea aceleiaşi credinţe în numele Sfintei Treimi şi prin împărtăşirea sau cuminecarea cu Sfânta Taină a Euharistiei, Că o pâine, un trup suntem cei mulţi (I Corinteni 10,17), prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos: Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este oare împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos? (I Corinteni 10, 16), zice Sf. Apostol Pavel. Catehismul ortodox, intitulat Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă , dă următoarea definiţie: Această legătură prin mijlocirea Bisericii între noi şi Sfinţi, precum şi legătura noastră cu sufletele celor adormiţi, se numeşte Comuniunea sfinţilor (ed. 1952, p. 174).
|