— mişcare religioasă protestantă care apare în prima jumătate a sec. XVI, în Elveţia (Geneva), ca o reacţie împotriva Bisericii catolice din Franţa. Întemeietorul calvinismului este Jean Chauvin sau Calvin, învăţat catolic francez. Profund revoltat împotriva intoleranţei cu care autorităţile Bisericii catolice franceze urmăreau mişcările eretice, Calvin însuşi va ajunge un intolerant în cadrul bisericii calvine, pe care o înfiinţează în 1541. Doctrina ei o formulase încă din 1536, în lucrarea „Institutio religioni Cristianae“, considerată ca cel mai bun tratat de teologie dogmatică şi morală a protestantismului. Calvinismul se bazează pe libera interpretare a Sfintei Scripturi şi nu admite Sf. Tradiţie. De asemenea, dintre Sfintele Taine nu admite decât Botezul şi Euharistia, fără a recunoaşte însă în aceste taine prezenţa reală a Mântuitorului; astfel, el neagă caracterul obiectiv sacramental al tainei, considerând că aceasta are efect numai la cei predestinaţi. Cultul este şi mai simplificat decât la luterani, calvinismul păstrând doar predica, rugăciunea şi cântarea de psalmi; ca obiecte de cult n-a păstrat nimic, neadmiţând altare, icoane, lumânări, orgă, eliminând orice obiecte bisericeşti sau odăjdii, mai radical decât în luteranism; nu admite semnul crucii, crede în predestinaţie şi de aceea respinge liberul arbitru. Calvinismul s-a răspândit din Elveţia în Franţa (unde erau numiţi hughenoli), Olanda, Scoţia, Ungaria şi Transilvania, unde ajunge dominant între unguri. Pentru a atrage pe români la calvinism s-a tradus (în 1642) Catehismul calvinesc pe care îl va combate mitropolitul Moldovei, Varlaam, scriind Răspuns la Catehismul calvinesc (1645).