(gr. ζώνη, ἡ — zoni, ζωνάριον, τό — zonarion, lat. cingulum baltheus = cingătoarea, arhaic slv. poiasul)

— este o piesă din veşmintele liturgice; se confecţionează din stofă, are o lungime de aproximativ jumătate de metru şi lată de 6-8 cm, care se leagă cu ajutorul unor bentiţe puse la capetele brâului. Preotul şi episcopul se încing cu brâul peste stihar, ca să nu-i incomodeze în timpul săvârşirii Sfintelor slujbe. Şi în V.T., brâul făcea parte din costumul preoţesc de slujbă (Ieşire 28, 8 şi 28, 39). În cartea lui Isaia găsim şi interpretarea simbolică pe care profetul o dă brâului: „Dreptatea (lui Mesia) va fi ca o cingătoare pentru rărunchii Lui, şi credincioşia, ca un brâu pentru coapsele Lui“ (Isaia 11, 5). Apare în viziunea din Apocalipsa a Sf. Ev. Ioan: „Fiul Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu brâu de aur“ (Apoc. 1, 13). Fericitul Ieronim numea această cingătoare „baltheus“(Epist. CXXVIII, ad Fabiolam, P.L.). În Biserica romano-catolică şi diaconii poartă brâu, dar în cea ortodoxă îl poartă numai preoţii şi episcopii la săvârşirea Sf. Liturghii şi la celelalte slujbe, când trebuie să îmbrace toate veşmintele. Sf. Simeon al Tesalonicului explică simbolismul brâului, care închipuieşte „puterea ce ş-a dat arhiereului de la Dumnezeu, peste mijlocul său“ (Liturgica generală, Bucureşti, ed. a II-a. 1993, p. 533).