brefotrofiibrecofonii
erau, în organizarea socială a Bisericii primelor veacuri creştine, case sau aşezăminte bisericeşti, destinate exclusiv adăposturilor şi creşterii copiilor găsiţi; aceste aşezăminte (instituţii) de asistenţă socială erau deservite de diaconiţe, de văduve şi fecioare creştine. În două edicte (313, 322), împăratul Constantin cel Mare a luat măsuri de ajutorare a părinţilor care nu aveau cu ce să-şi crească copiii, ca astfel să se evite uciderea sau părăsirea acestor copii. În vremea împăratului Justinian (sec. V), Brefotrofiile s-au contopit cu Orfanotrofiile (orfelinate), ca secţii ale acestora, deoarece copiii crescuţi în Brefotrofii treceau firesc după câţiva ani în orfelinate. Legislaţiile lui Justinian se ocupă strâns de organizarea lor, acordându-le drepturi şi privilegii. Conducătorii lor se numeau Brefotrofi. Ei erau numiţi de episcopi deoarece Biserica răspundea de păstrarea şi folosirea întregului patrimoniu bisericesc ca şi de bunurile Brefotrofiilor şi organizarea lor, acestea fiind subordonate Bisericii. Brefotrofii erau ajutaţi de administratori sau intendenţi, numiţi Hartulari (secretari, contabili) şi de alt personal, după nevoie.
|