Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » cântăreţul Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

cântăreţul

cantorul sau psaltul

(ψάλτης, ὁ, ψαλτωδός, ὁ — o psaltis, o psaltodos; lat. psalmista, cantor)
— apare printre slujitorii bisericii mai târziu decât anagnostul, ale cărui atribuţii le va lua, fiind un timp chiar o dedublare a lui. În Orient, prin sec. IV-V, erau folosite şi femei pentru slujba de cântăreţ şi de lector. Până prin sec. VII-VIII, toţi credincioşii care participau la Sf. Liturghie cântau în biserică (cântau imne liturgice şi dădeau răspunsuri la ectenii). Iniţial, funcţia de cântăreţ a fost creată cu scopul instruirii credincioşilor şi al îndrumării lor în timpul cântării în biserică, mai ales din sec. IV, când începe cântarea antifonică. Acest rol devine şi mai important prin sec. VIII, în faza psaltichiei (cântarea pe 8 glasuri, sistematizată de Sf. Ioan Damaschinul); această cântare nu putea fi executată corect decât de cântăreţi de profesie. Cântăreţii bisericeşti de azi au, în afară de cântarea la strană, multiple sarcini, pe care, în Biserica primelor veacuri, le îndeplineau persoane special angajate (dovadă sunt diferitele denumiri ce încă i se mai atribuie în vechile cărţi bisericeşti: eclesiarh, canonarh, candiplat). În bisericile de sat, toate activităţile mărunte în legătură cu nevoile cultului (întreţinerea curăţeniei în biserică, aprinderea candelelor şi lumânărilor, aducerea celor necesare pentru slujbă, tragerea clopotelor, toaca ş.a) sunt îndeplinite azi de cântăreţ, numit şi palamar, crâsnic sau făt (în Bucovina şi Ardeal); cântăreţul se mai numeşte şi ţârcovnic (de la slv. ţercov = biserică). În „Povăţuirile“ de la sfârşitul Liturghierului (Bucureşti 1980, p. 425), cântăreţul e numit şi eclesiarh. În sensul vechi al acestui cuvânt, eclesiarhul este călagărul hirotonit, slujitor în mănăstiri şi episcopii, care era ajutat de paraclisiarh (paraclisier). Sarcina eclesiarhului era să supravegheze executarea tipicului (adică a rânduielilor bisericeşti tradiţionale), ca şi azi la catedrale şi la mănăstirile mai mari; de asemenea, în unele cărţi se mai păstrează vechi apelative: canonarh (cei care cântau canoanele şi imnele), candilapt (aprinzătorul de candele), sarcini care sunt toate îndeplinite azi de cântăreţ.


Site-ul - Sfinţii Închisorilor
„Să ne cunoaştem trecutul!“
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact