— se numea în antichitate calea pe care erau transportate, din ţările producătoare, diferite răşinoase aromate, care se foloseau fie în cult, fie pentru preparate farmaceutice sau de parfumerie (ca tâmâia, smirna, camforul, sacâzul — guma de acacia, care se scurge din scoarţa unui fel de salcâm ş.a.). Astfel, tămâia şi smirna produsă în sudul Arabiei, Yemenul de azi, erau duse la început pe cale maritimă, apoi transportate cu caravane de cămile, traversând deşertul ce despărţea Arabia de sud de marile imperii şi bogatele cetăţi ale Orientului apropiat. Caravanele ajungeau la Gaza, oraş iudeu, port la Mediterana şi străbăteau ţara ghebaniţilor, până la Timma, capitala lor, foarte departe de Gaza. Acest traect foarte lung era împărţit în 65 de staţii de oprire a caravanelor pentru împlinirea formalităţilor de tranzit şi plata unor taxe ce reveneau şi statelor, dar şi localităţilor în care staţionau. Cei care încercau să se sustragă împlinirii acestor obligaţii şi se abăteau de la traseul stabilit oficial pentru comerţul cu aceste produse erau pedepsiţi cu moartea. Smirna şi tămâia au fost pentru Arabia şi India antică mari izvoare de îmbogăţire. Aceste aromate erau extrase din trunchiul unor arbuşti („Boswellia sacra“ pentru tămâie şi „Boswellia carterii“ pentru smirnă). Tămâia şi smirna erau folosite în temple şi în palatele faraonilor din Egipt, chiar pe la jumătatea mileniului II. Săpăturile arheologice au arătat că, în Mesopotamia antică, aceste aromate erau folosite pentru ghicirea viitorului; ghicitorii ardeau tămâie într-un vas aşezat pe genunchi şi ghiceau după mişcarea fumului. Începând din sec. VIII — VI î.Hr., când se dezvoltă comerţul cu aceste aromate, ele sunt tot mai mult folosite, devenind nelipsite în cult din marile temple ale centrelor urbane (Ninive, Babilon, Ierusalim, Susa, Damasc). Profetul Ezechiel vorbeşte despre comerţul oraşului Tyr cu Saba, de unde importa tămâie. Pliniu, scriitor latin din sec. I, a lăsat în scrierile sale date importante despre comerţul cu smirnă şi tămâie şi despre drumurile de comerţ cu acestea şi alte mirodenii, arătând cât de mult încărca costul lor multiplele taxe la care erau supuse pe parcursul transportului, încât când ajungeau la Roma erau foarte scumpe, iar smirna, chiar mai mult decât tămâia (Guy Rachet, Dictionnaire de L'Archéologie, Paris, 1983.). Smirna şi tămâia sunt nelipsite ca ofrande ce însoţesc rugăciunile către Dumnezeu, în cultul creştin.