Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » evanghelist Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

evanghelist

evanghelişti

— se numesc autorii, adică cei ce au fixat în scris Evanghelia lui Iisus Hristos. Este improprie denumirea de evanghelist care se dă unor predicatori (în neoprotestantism); aceştia pot fi numiţi evanghelizatori, propovăduitori ai învăţăturii evanghelice. Evangheliştii au trăit în sec. I d.Hr. şi sunt în număr de patru (Matei, Marcu, Luca şi Ioan), iar cărţile se numesc: Evanghelia după Matei, Evanghelia după Marcu, Evanghelia după Luca şi Evanghelia după Ioan. Cei patru evanghelişti au folosit pentru cărţile lor tradiţia orală, adică forma originală, cum a vorbit Iisus şi cum au continuat să propovăduiască apostolii şi ucenicii Domnului.

Matei a fost unul dintre cei 12 Apostoli şi a fost ales (chemat) de Iisus la început printre ucenici şi apoi, apostol. Intrând în cetatea Capernaum, a vindecat un lepros şi un slăbănog; „Şi după aceasta a văzut un vameş cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers după El“ (Luca 5, 27). Matei era fiul lui Alfeu (Marcu 2, 14) şi era vameş, după cum scriu Evangheliile, şi însuşi spune: „Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El“ (Matei 9,9). Numele lui e menţionat şi în şirul celor 12 Apostoli: „Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: întâi Simon, cel numit Petru... Toma şi Matei vameşulv. (Matei 10,2-4). El a scris Evanghelia în limba aramaică (ebraica populară), vorbită în Palestina în vremea Mântuitorului. Încă din sec. I a fost tradusă în lb. greacă, limbă ce era de mare circulaţie în primele veacuri. Bazându-se pe Vechiul Testament, Evanghelia lui Matei caută să convingă pe iudei că Iisus din Nazaret este Mesia cel prezis de profeţi. Matei a cunoscut direct evenimentele pe care le istoriseşte, începând mai ales din momentul alegerii sale ca apostol, când Iisus îşi începe activitatea publică, după Botezul Său şi până la arătările după învierea Sa. Iar în Evanghelia lui Matei aflăm, din primul capitol, despre neamul ascendent al lui Iisus „omul“, numit Fiul lui David, care descindea din neamul lui Iuda, fiul lui Iacob (Israel), fiul lui Isaac, unic fiu al lui Avraam şi despre Naşterea Sa, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. În cap. 2 aflăm despre Magii de la Răsărit, Fuga în egipt, Uciderea pruncilor de către Irod şi întoarcerea din Egipt, după moartea lui irod. Cu cap. 3, începe expunerea vieţii lui Iisus de la vârsta de 30 de ani, cuprinzând cei trei ani de activitate în mijlocul oamenilor: Botezul, alegerea Apostolilor, minunile — vindecări, învieri din morţi — , învăţătura Sa dumnezeiască — prin predică şi parabole — , instituirea Sf. Euharistii, patimile, răstignirea şi Învierea din morţi. Cap. 25 (ultimul) se încheie cu trimiterea Apostolilor la propovăduire, când li se arată, după Înviere.

Despre Evanghelistul Marcu, numit Ioan Marcu, aflăm, din Faptele Apostolilor, că era fiul Mariei — o creştină din Ierusalim — , care îl adăposteşte pe Apostolul Petru după ce a fost eliberat din închisoare de către îngerul lui Dumnezeu: „Şi chibzuind, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau“ (Fapte 12, 12). Ioan Marcu l-a însoţit pe Apostolul Pavel în prima sa călătorie misionară. Întors la Ierusalim pleacă mai târziu, cu nepotul său Barnaba în insula Cipru. Spre anii 60, Marcu l-a însoţit pe apostolul Petru la Roma. Din Epistola Sf. Apostol Pavel către Filimon (1, 23-24), trimisă din Roma, unde se afla în închisoare, este pomenit şi Marcu, ca unul dintre colaboratorii săi: „Te îmbrăţişează Epafras, cel închis împreună cu mine pentru Hristos Iisus, Marcu, Aristarh, Dimas, Luca, cei împreună lucrători cu mine“. Şi Apostolul Petru îl avea pe Marcu foarte apropiat, că-l numeşte „fiul meu“ în Epistola I, trimisă din Roma, pe la anul 63, creştinilor din Asia Mică (în diaspora prin: Pont, Galatia, Capadocia, Bitinia): „Biserica cea aleasă din Babilon (adică Roma păgână, numită Babilon şi în Apocalipsa — n.n.) şi Marcu, fiul meu, vă îmbrăţişează“ (I Petru 5, 13). Marcu a scris Evanghelia sa la Roma, pentru creştinii de acolo şi pentru păgâni, poate şi îndemnat de Sf. Apostol Petru, care propovăduia acolo şi ale cărui predici şi istorisiri i-au fost preţioase informaţii. Dar Marcu cunoştea toate câte le-a scris şi de la creştinii din Ierusalim, care se adunau în casa lor să se roage şi chiar l-a văzut pe Iisus (Marcu 14, 50-52). El a scris în limba greacă, vorbită în tot imperiul roman. Despre timpul când a fost scrisă sunt păreri diferite, dar se crede că la Roma, în anul 62, înainte de Evanghelia lui Luca. Marcu îşi începe Evanghelia de la Botezul lui Iisus, pe care îl numeşte „Fiul lui Dumnezeu“ şi insistă asupra minunilor săvârşite şi asupra învăţăturii Sale. Spre deosebire de Matei, în Evanghelia lui Marcu se vorbeşte nu numai despre patimile şi învierea Domnului, dar şi despre înălţarea Sa la cer. Despre sfârşitul activităţii şi vieţii sale, după o veche tradiţie se spune că el ar fi înfiinţat Biserica din Alexandria Egiptului, unde a şi murit, fiind episcop, iar trupul său a fost adus la Veneţia (sec. IX), unde s-a zidit şi grandioasa biserică Sfântul Marcu, el fiind şi patronul oraşului. În iconografie este reprezentat având ca simbol un leu, pentru că Evanghelia lui începe cu Sfântul Ioan Botezătorul, numit şi „glasul celui ce strigă în pustie“.

Evanghelistul Luca, de profesie medic, era originar din Antiohia (Siria) unde a cunoscut pe Apostolul Pavel, alături de care îşi va desfăşura activitatea, întovărăşindu-l pe acesta în prima sa călătorie misionară. La întoarcere, Luca rămâne la Filipi, în Macedonia, unde organizează Biserica, înfiinţând mai multe comunităţi creştine în timp de şapte ani, cât stă la Filipi. Luca este autorul Evangheliei ce-i poartă numele şi al cărţii Faptele Apostolilor, care cuprinde fapte şi date istorice despre cele ce au urmat îndată după înălţarea Domnului la cer. Luca n-a cunoscut direct pe Mântuitorul, dar a trăit alături de toţi apostolii şi ucenicii Lui; Evangheliile celor doi (Matei şi Marcu) l-au influenţat şi l-au ajutat să înţeleagă multe din cele ce se petrecuseră şi despre care scrie şi el în Evanghelia sa, în care Iisus este înfăţişat ca „Mântuitorul tuturor neamurilor“. Îşi începe Evanghelia cu momentul vestirii de către îngerul Gavriil, atât a naşterii Sf. Ioan Botezătorul, cât şi a Mântuitorului, care „Fiul Celui Preaînalt Dumnezeu se va chema“ (Lc. 1, 32).

Evanghelistul Ioan, fiul lui Zevedeu, împreună cu Petru şi Iacob numiţi de Apostolul Pavel „stâlpii Bisericii“ (Gal. 2,9) sunt printre primii chemaţi de Hristos în rândul Apostolilor Săi; Ioan era cel mai tânăr dintre Apostoli şi cel mai iubit de Domnul, pe care L-a urmat pretutindeni, fiind martor la minunea „Schimbării la faţă“, la patimile şi răstignirea Lui, şi cel căruia Iisus, de pe cruce, îi dă în grijă pe Fecioara Maria. Maica Domnului va rămâne lângă apostolul Ioan până Ia sfârşitul vieţii, însoţindu-l la Efes, unde Ioan şi-a desfăşurat activitatea, înfiinţând acolo mai multe comunităţi creştine, organizându-le biserici (Apocalipsa 2, 1-3). A fost exilat în insula Patmos, unde a murit pe la anul 100, fiind foarte bătrân. Evanghelistul Ioan, numit şi Teologul, completează, prin Evanghelia sa, pe celelalte trei, consemnând fapte şi date care acolo nu sunt scrise; Ioan nu vorbeşte despre Naşterea Domnului, dar insistă asupra învăţăturii Lui divine, menţionând chiar la deschiderea Evangheliei această idee: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul“ (In. 1, 1), Pentru Ioan, Iisus este învăţătorul, este Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl. „Acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui“ (In. 20, 32); vezi şi Evanghelie , iudaismul , harambaşa .



Site-ul Sfaturi Ortodoxe
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact