|
|
kahal
(ebr.)
obşte, comunitate de întrajutorare materială şi spirituală tradiţională, care constituie temelia vieţii iudaice. Fiecare component al Kahalului trebuie să aibă cunoştinţa că are şi o sfântă datorie de împlinit în slujba lui Dumnezeu, a poporului iudeu. La origine, cuvântul vine de la Vaiakhel (şi a adunat), cuvânt ce exprimă întemeierea celei dintâi comunităţi evreieşti. Moşe (Moise) a adunat întreaga obşte a lui Israel spre a realiza un Kahal, o colectivitate specifică, o comunitate evreiască, cu o triplă menire: religioasă, culturală şi de ajutor social. Ea se bazează pe Tora, tradusă în toate limbile (Deuteronom 33,4). Moise a format Kahalul a treia zi după primul Iom-Kipur din istoria evreilor, fiindcă atunci cuvântul Legii era proaspăt şi putea deveni faptă (dovar) spre a pune baze sănătoase unei colectivităţi care trebuia să îndrepte greşelile trecutului şi să aibă încredere şi speranţă în viitorul său luminos.
|