— se numeau partizanii unei secte gnostice influenţată de gnosticismul iudeo-creştin, care se opuneau idolatriei populare din lumea arabă, propovăduind un monoteism deosebit de cel iudeo-creştin, căutând adevărul şi ducând o viaţă ascetică. Ei se considerau elita spirituală arabă şi, la apariţia islamismului, unii hanifi îl vor îmbrăţişa, unii vor trece la creştinism, iar alţii se vor opune şi unei religii şi celeilalte. Mai târziu, cuvântul hanif va fi folosit de Mahomed pentru a arăta că ei sunt cei care trăiesc adevărata învăţătură islamică. Mahomed însuşi, influenţat de învăţătura hanifilor, s-a considerat hanif şi propovăduitor al adevăratei religii, care a fost religia lui Avraam, pe care (spune el) creştinii şi evreii au falsificat-o.