(χερουβικός, ὁ — O Heruvikos)

— este imnul care se cântă la strană de cântăreţ (cor), în prima parte a Liturghiei credincioşilor, înainte de ieşirea cu darurile. Când preotul citeşte în taină Rugăciunea a doua pentru credincioşi, pe care o încheie cu ecfonisul „Ca sub stăpânirea Ta, totdeauna fiind păziţi...“, la strană începe cântarea Heruvicului (care trebuie cântată foarte rar). Preotul citeşte acum în taină Rugăciunea din timpul cântării heruvimice („Nimeni din cei legaţi cu pofte trupeşti...“), după care zice şi el încet de trei ori Imnul heruvimic („Noi care pe heruvimi cu taină închipuim...“). Terminându-se cântarea Heruvicului, preotul iese cu Cinstitele Daruri (vohodul mare). Imnul heruvimic are un sens mistic, pe care îl exprimă chiar textul său. Credincioşii închipuie acum, în mod tainic, pe heruvimii din ceruri, deoarece, ca şi aceştia, se pregătesc să primească pe „Împăratul tuturor“, care va apărea la vohod sub forma Cinstitelor daruri şi Căruia i se cântă „Aleluia!“, credincioşii fiind îndemnaţi prin Heruvic: „Toată grija cea lumească acum să o lepădăm...“ pentru a-L întâmpina cu cinstea cuvenită. La aceasta se adaugă şi cădirea din timpul Heruvicului. Acest imn s-a consacrat în rânduiala Sfintei Liturghii în secolul VI (574), printr-un decret al împăratului bizantin Iustin al II-lea, înlocuind un psalm în tact papadic, adică foarte rar şi prelung (v. Liturgica Specială, Bucureşti, ed. a II-a. 1985, p. 238-274.).