este rânduiala de slujbă religioasă prin care se acorda una din treptele clerului bisericesc inferior din trecut (citeţ sau cântăreţ şi ipodiacon), precum şi ranguriel bisericeşti onorifice, pentru merite deosebite pastorale, unor preoţi (sachelar, iconom-stavrofor, adică purtător de cruce) şi călugări (sincel, protosincel, arhimandrit); spre deosebire de hirotonie, care este o taină,
hirotesia este doar o binecuvântare, o ierurgie. Pe când taina hirotoniei se săvârşeşte numai în altar, în timpul Sfintei Liturghii, hirotesia se face în naos, înainte de începerea Sfintei Liturghii. Hirotonia diaconului este precedată de hirotesie; prin aceaasta el trece prin cele două trepte ale clerului inferior; de anagnost, citeţ, cântăreţ, ipodiacon şi apoi diacon, sfinţit prin taina hirotoniei (vezi şi
arhieraticonul ). Hirotesia se săvârseşte de obicei de către episcop, iar în mănăstire de către stareţ.