— se numesc acele texte din Biblie care au intrat în componenţa serviciilor divine ale Bisericii creştine. Aceste texte sunt luate atât din Vechiul Testament cât şi din Noul Testament. Pentru folosirea lor în cult au fost împărţite în fragmente, adică unităţi de lectură numite: catisme, parimii, pericope. Catismele cuprind cei 150 de psalmi, împărţiţi în 20 de grupe. O astfel de grupă se numeşte catismă. Fiecare catismă este formată din versete de psalmi, legate tematic (ex. Psalmii dimineţii, ai nopţii etc). Catismele sunt astfel rânduite, încât să poată fi cuprinse în slujbele unei săptămâni (să fie citiţi cei 150 de psalmi). În Postul Mare, catismele se citesc şi de două ori pe săptămână. Psalmii sunt rânduiţi pe teme, astfel încât să marcheze nu numai caracterul momentului slujbei (Psalmii de seară la Vecernie, Psalmii de dimineaţă la Utrenie etc), dar sunt grupaţi şi după număr şi după felul în care se citesc. Astfel avem Exapsalmul (grupul de şase psalmi ai Utreniei: 3,37,62,87, 102, 142), care redau stări sufleteşti de mare expresivitate: deznădejde, plângere, speranţă, încredere, cum e psalmul 62 al dimineţii: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă...“, Psalmii antifonici (Ps. 91-93), care s-au păstrat în Liturghia Catehumenilor, din vechea rânduială a Liturghiei; Psalmii tipici (Ps. 102 şi 145) din slujba Obedniţei (Prânzânda), din care azi nu se mai cântă decât primul verset din Ps.102: „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul“; Psalmii aleluici sau de laudă, care se cântă la slujba Laudelor încă din sec. IV, numiţi astfel după refrenul Aleluia, moştenit de creştini din cultul iudaic (Ps. 148-150). Nici ei nu se mai cântă în întregime, decât în zilele când nu au stihiri la Laude în Minei, dar în duminici şi sărbători se mai cântă doar primele două versete din Ps. 148 şi câteva versete din ceilalţi psalmi. Parimiile sunt lecturi din anumite cărţi ale Vechiului Testament şi ale Noului Testament. Cuvântul Parimie (παροιμία, ἡ — paroimia = proverb, parabolă, pildă) denumeşte Proverbele (Pildele) lui Solomon, din Vechiul Testament. Cu timpul denumirea de Parimie s-a generalizat pentru toate lecturile biblice folosite la Vecernie, deoarece, de cele mai multe ori, aceste lecturi se iau din „Pildele lui Solomon“. Acestea sunt texte filozofice, cu caracter didactic, de mare profunzime şi înţelepciune. Pericopele (περικοπή, ἡ — perikopi = tăietură, lecţie) sunt unităţi de lectură din cărţile Noului Testament. Ele se citesc în cadrul serviciului divin şi poartă denumirea de Apostol şi Evanghelie, după caracterul scrierii căreia aparţin: Evanghelia este o lectură din cele patru Evanghelii, iar Apostolul este pericopă din Faptele Apostolilor şi din Epistolele Sfinţilor Apostoli; Evanghelia şi Apostolul se citesc atât în cadrul Sfintei Liturghii (în prima parte, la Liturghia Catehumenilor), cât şi al altor servicii divine (la rânduiala Utreniei, a Vecerniei, la slujbele Sfintelor Taine şi ierurgii). Paricopele erau odinioară alternate cu cântări din Psalmi. Textul psalmilor s-a împuţinat treptat, astfel încât n-a rămas decât câte un verset sau două, care se cântă înainte şi după Apostol, numite Prochimen (προκείμενος, ὁ — prokeimenos — aşezat înainte, cel dinainte) şi cel de la urmă: Aleluiarion, fiindcă era însoţit de refrenul Aleluia („Lăudaţi pe Domnul“). Aceste stihuri, deşi sunt scrise în Apostol, nu se mai cântă, şi în locul lor a rămas numai vechiul refren Aleluia (care se zice de trei ori şi se cântă după Apostol). Simbolismul pericopelor: citirea Apostolului închipuie alegerea Apostolilor de către Mântuitorul şi trimiterea lor la propovăduire; citirea Evangheliei simbolizează arătarea deplină a lui Hristos în lume, propovăduind mulţimilor şi săvârşind minuni; cuvintele care se rostesc („Slavă Şie, Doamne, slavă Şie!“) la început şi după citirea Evangheliei închipuie salutul pe care poporul îl aduce lui Hristos însuşi (LG, ed. 1993).