ca obiect cultic, este făcută dintr-un fitil (fir de bumbac) pus într-un tipar cilindric, de grosimi diferite, în care se toarnă ceară topită; prin răcire aceasta se solidifică şi susţine fitilul care, arzând, topeşte încet ceara din jurul lui şi dă o lumină mică, strălucitoare. Aceste lumânări se aprind în biserică, pentru vii şi pentru morţi. Pentru anumite ceremonii religioase şi Sfinte Taine (botez, cununie) se folosesc lumânări mari de stearină şi ceară; înainte de apariţia electricităţii, lumânările serveau la iluminatul caselor, fiind puse în sfeşnice sau candelabre.
Lumânarea simbolizează lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este Dumnezeu şi Hristos, şi cum trebuie să fie viaţa creştină. În cadrul cultului, lumânările se aprind şi se ţin în mână sau se pun în sfeşnice (vezi
sfeşnice ).
Lumânarea este o
ofrandă adusă lui Dumnezeu, şi de aceea ea trebuie să fie din ceară curată.
Lumânarea de ceară curată este şi mai luminoasă şi mai igienică, întrucât nu produce fum. După împrejurările în care este folosită în cult,
lumânarea are diferite semnificaţii. Lumânarea care se aprinde la citirea Evangheliei înseamnă
lumina adevărului evanghelic care a străbătut întunericul necredinţei în care trăiau popoarele dinainte de venirea lui Hristos.
Lumânările sunt nelipsite la marile slujbe-evenimente din viaţa omului: botez, cununie, moarte.
La botez, lumânările se aprind pentru
luminarea spiritului celui botezat care vine de la întuneric la lumină şi prin botez se face fiu al luminii lui Hristos (vezi şi
naşul ).
La cununie, preotul aprinde cele două lumânări mari pe care le ţin naşii în spatele mirilor ce se logodesc şi se cunună, ca ele
să le lumineze calea vieţii şi ca încredinţare că-şi vor ţine legământul de a fi uniţi toată viaţa.
La moarte, lumânarea este
lumina care se pune în mâna mortului, când acesta îşi dă duhul, spre a-i fi
călăuză pe drumul de veci.
Lumânările se aprind când credinciosul se împărtăşeşte la uşa sfântului altar; el ţine în mână o lumânare şi după ce a primit cuminecătura, o pune în sfeşnicul din faţa altarului. Prin aceasta, el mărturiseşte că e fiu al luminii lui Hristos. Când preotul face o slujbă (ex. sfeştanie) în casa credinciosului, se aprind lumânări;