— se numeşte forma de budism care a pătruns în Japonia, venind din China şi Coreea. Budismul japonez este o religie politeistă. Zeul suprem nu este Buddha, ci Amida (Amithaba), ca şi în budismul chinez. Cultul budismului japonez se desfăşoară în temple măreţe, pline de curiozităţi, aşa cum este celebrul templu Kyoto, al celor 33.333 de divinităţi, sau templul de la muntele sfânt Fuji (Fujiyama). Unele temple numite reliquarii, păstrează relicvele unor sfinţi budişti. Acestea au forma de turnuri sau piramide (pagode), numite To. O curiozitate a cultului budist japonez o constituie faimoasele statui gigantice ale lui Buddha. Vestită e statuia de la Kamakura, numită Daibutu, cu o înălţime de 15 m (sec. XIII d.Hr.). Ca o curiozitate sunt clopotele colosale, cum sunt cele din templul Scionin de lângă Kyoto, turnate în sec. XVII, cântărind 74 de tone. Ritualurile cultului budist sunt pline de fast şi sunt acompaniate de muzică instrumentală. Sărbătoarea „tuturor sufletelor“, celebrată cu lumânări multe, cu ofrande, muzică şi dans, este cea mai importantă. Căsătoria nu are caracter religios şi se celebrează prin simple ospeţe în familie. În ceremoniile înmormântării au mare importanţă tăbliţele funerare, considerate ca locuinţe ale sufletelor. Celor morţi li se rade părul capului, spre a deveni măcar după moarte călugări budişti. Există în Japonia şcoli şi universităţi speciale pentru studiul budismului. Una dintre cele mai valoroase cărţi budiste, în Japonia, este Tripitaka. Spre deosebire de budismul indian, pesimist şi deprimant, budismul japonez este dinamic, având o bogată activitate socială (întreţin orfelinate, spitale, cămine pentru orbi etc).