Dicţionar - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dicţionar » soroc Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro
A
B
C
D
E
F
G
H
I
Î
J
K
L
M
N
O
P
Q
R
S
Ş
T
Ţ
U
V
W
X
Y
Z

soroc

(slv. suroku)
— termen pentru pomenirea individuală a morţilor; sunt slujbe cu rugăciuni, care se fac la următoarele termene: ziua a treia (care corespunde de obicei cu ziua înmormântării), ziua a noua şi ziua a patruzecea (la şase săptămâni după moarte), la trei luni, la şase luni, la nouă luni şi douăsprezece luni (un an) după moarte; apoi în fiecare an, în ziua morţii, până la împlinirea a şapte ani de la moarte. În unele părţi (mai ales în Moldova) se obişnuieşte să se facă pomenirea şi la 20 sau 21 de zile (trei săptămâni) după moarte, obicei rămas probabil de la romani (pomenirile la trei şi nouă zile existau şi la grecii antici, iar romanii făceau pomenirea de nouă zile, numită nevemediale sacrificium). Despre cultul morţilor, adânc înrădăcinat în tradiţia poporului român drept credincios, ne vorbesc şi documentele istorice şi scriitorii clasici. Astfel, într-un hrisov din 1466 al lui Ştefan cel Mare către mănăstirea Zografu de la Athos, se apreciază că în schimbul daniei prevăzute, să i se facă Domnitorului „soroacele“ după moarte: de ziua a treia, a noua, a douăzecea, a patruzecea, de o jumătate de an şi de un an (vezi: I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. I, p. 102). În nuvela „Sultănica“ de B. Delavrancea, citim: „Doamne fereşte,... biata Stanca n-a avut parte nici de parastasul de trei zile... Şi pe deasupra, mai va parastase la nouă zile, la trei şi şase săptămâni; la trei, la şase, la nouă luni; la anul, la anu şi jumătate, la doi ani, apoi la doi ani şi patru luni. Cine să i le facă? Astea-s capetele creştineşti pentru mântuirea sufletului, şi cine poate la şapte ani, scoate oasele din sânul pământului, pentru sfânta moliftă. După şapte ani, omul e curat, că e ţărână. Şi ţărâna cu oasele binecuvântate se vor întrupa în ziua d-apoi, mai curat ca lacrima, în faţa tronului de lumină veşnică“ (B. Delavrancea, Nuvele, Buc. 1967, Ed. pt. Lit., p. 27). După interpretarea teologică sau simbolică, se arată că pomenirea mortului la trei zile se face în cinstirea Sfintei Treimi, prin care ne mântuim şi în amintirea învierii Domnului, în a treia zi, ca o dovadă că cei morţi vor învia (I Corinteni 15, 20); la nouă zile se face pomenire pentru ca cel mort să se învrednicească de părtăşia cu cele nouă cete îngereşti sau cu cele nouă cete ale sfinţilor, şi în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul a murit pe cruce şi a făgăduit tâlharului raiul pentru care ne rugăm să aibă parte şi morţii pomeniţi. Pomenirea la patruzeci de zile (şase săptămâni) se face în amintirea înălţării la cer a Mântuitorului (care a avut loc la patruzeci de zile după învierea Sa), ca tot astfel să se înalţe la cer şi sufletele celor pomeniţi. Pomenirea la un an se face după obiceiul primilor creştini, care prăznuiau în fiecare an ziua morţii martirilor; termenul de şapte ani e număr sfânt, amintind cele şapte zile ale creaţiei. Cărţile de slujbă ale Bisericii noastre Ortodoxe dau şi o explicaţie fiziologică sau naturală, bazată pe analogia cu fazele prin care trece descompunerea trupului omenesc, până la completa lui putrezire (Triodul, în Sinaxarul din sâmbăta lăsatului sec de carne).


Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact