(de la sikh, derivat din sikkha = discipol)

— discipoli ai sikhismului, doctrină combinată din hinduism şi islamism, care înlocuieşte politeismul hinduist cu monoteismul islamic, desfiinţează castele şi asceza, considerând că toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu. Intemeitorul sikhismului este Beba-Nanak, fiu de aristocrat (ksatrya) din Pubnjab (Pakistan), sec. XV. Doctrina lui este o reformare a hinduismului. Nanak a purtat titlul de „guru“ (învăţător) şi urmaşii săi au fost numiţi tot guru, fiecare având obligaţia să-şi lase ca urmaş un alt guru. În sec. XVII, şikhismul se transformă într-o organizaţie militară cu scopul de a lupta împotriva tiraniei mongole care se impusese atunci în India. Separându-se de mahomedanism şi hinduism, secta şikhiţilor ajunge să-şi întemeieze prin forţă armată un imperiu, după prăbuşirea imperiului mongol din India. Astăzi şikhismul se apropie tot mai mult de hinduism. Centrul cultului şikhist se află în oraşul Amristar (India) unde au celebrul „Templu de aur“, construit de ei în sec. XVI.