(ebr. paraşot, de la verbul paraş = a împărţi)

— se numesc pericopele (texte alese) din Vechiul Testament pentru a fi citite la slujbele religioase din sinagoga iudaică, în fiecare sâmbătă. La început se citeau părţi din Lege (Pentateuhul sau cele cinci cărţi ale lui Moise) împărţite în 54 de parase: mai târziu s-au citit şi părţi alese din Profeţi, corespunzătoare paraşelor. Aceste texte din Profeţi s-au numit haftare (Cărţile Profeţilor au fost împărţite în 85 de haftare, cu precădere acele texte care vorbeau de venirea lui Mesia). Creştinii au preluat de la iudei obiceiul de a citi, la serviciile divine, anumite părţi din Sf. Scriptură, atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament. Conform acestei împărţiri, Noul Testament se citea în întregime într-un an (cum arată Sf. Ioan Hrisostom în Omilia la Iov 58, 4).