pietà
cunoscut grup statuar, sculptat în marmură de Michelangelo, reprezentând pe Fecioara Maria, care ţine pe genunchi trupul mort al Fiului ei, Iisus, coborât de pe cruce; Fecioara adânc îndurerată îi sprijină trupul, ţinându-l cu braţul drept. Celebra statuie se află sub mare pază în catedrala Sf. Petru din Roma. Pietà, Plângerea lui Iisus, este cunoscută ca temă iconografică în arta catolică a Evului Mediu, cuprinzând în unele reprezentări şi pe Sf. Ev. Ioan, alături de acest grup trist. Pietà sau Christ de pietà este, în iconografia ortodoxă, o icoană zugrăvită pe peretele din Proscomidiar şi care înfăţişează pe Iisus mort, aşezat în picioare în sicriu şi încadrat de Sf. Fecioară şi Sf. Ioan Evanghelistul (aşa cum se vede la Horezu, la Biserica Doamnei din Bucureşti).
|