— dogmă a Bisericii Romano-Catolice, formulată în Conciliile Vaticane (I şi II, din 1870 şi 1963-1965), prin care se atribuie, după discuţii îndelungate în timp (vezi Papa ), papei (episcopului Romei) calitatea de primat, de „episcop al Bisericii universale“, pe baza dreptului de urmaş al Sf. Ap. Petru şi de „vicar“ (delegat) al lui Hristos pe pământ, singur în măsură să asigure unitatea Bisericii. Această dogmă contravine însă ideii de apostolicitate a Bisericii lui Hristos, deoarece admite extinderea autorităţii unei Biserici apostolice (de origine apostolică), asupra altor Biserici apostolice, care au fost întemeiate de Sf. Apostoli în diferite centre ale lumii păgâne şi iudaice, egale între ele, fiecare având jurisdicţia sa şi propriile responsabilităţi locale. Biserica Ortodoxă respinge această dogmă deoarece nu numai Petru, ci toţi Apostolii au mărturisit credinţa în Hristos şi pe temelia credinţei fiecăruia din ei s-a înălţat Biserica apostolică. Petru a fost considerat de ceilalţi Apostoli ca un „protos“, ca un „primat“, în virtutea vârstei şi autorităţii de care s-a bucurat între ei, dar nu pentru că avea un har mai mare decât ceilalţi, căci Sf. Duh, în ziua Cincizecimii, nu s-a pogorât în mod diferit asupra lui Petru, ci deopotrivă, asupra tuturor. Primatul episcopului Romei asupra celor cinci patriarhate ale Bisericii, organizate în Pentarhie în vremea Sinoadelor ecumenice (vezi pentarhie ) putea fi exercitat de oricare dintre cei cinci ierarhi, căci oricare avea dreptul de a fi ales, această funcţie exercitându-se pe baza unei legislaţii bisericeşti şi nu de drept divin, deoarece Mântuitorul n-a dat primatul“ ca o funcţie nici uneia dintre Bisericile Apostolice (Roma, Constantinopol, Alexandria, Cezareea, Ierusalim), care erau fiecare obligate să respecte jurisdicţia celeilalte şi nici unul dintre episcopi nu putea şi nu avea dreptul să se comporte ca „episcop al Bisericii universale“, încălcând dreptul jurisdicţional şi autonomia celorlalţi. De aceea, în cadrul Pentarhiei, episcopul Romei, în calitate de „primat“ nu era decât primus inter pares, adică între cei egali, fiecare având aceleaşi drepturi şi fiecare putând fi ales „primat“. Primat, noţiune care, în cadrul organizării administrative a Bisericii, se atribuie celui mai înalt conducător; acesta, în Biserica Ortodoxă, este Patriarhul, aşa cum, in Biserica Romano-Catolică, este Papa. În România, după Unirea Principatelor şi după întregirea ţării, în urma primului Război mondial, Mitropolitul Munteniei purta titulatura de Primat, până când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rang de Patriarhie; vezi ş papa , patriarh , pentarhie , procanon .