(lat. pervigilium)

— starea de veghe noaptea la mort, în casa lui; rugăciune în biserică, la slujba de noapte în mănăstire. Priveghetoare se mai numeşte şi lumânarea care arde priveghind împreună cu credincioşii la slujba de noapte în biserică pentru Mântuitorul, în Postul Mare, în ajunul hramurilor şi la priveghiul mortului. De aici numele de privighetoare dat păsării care cântă noaptea în crâng şi nu doarme ca alte păsări (se spune că priveghetoarea cântă o săptămână, după ce-i zboară puii din cuib; începe seara, tace înspre unsprezece şi unu noaptea, şi apoi cântă, fără încetare, până în zori (în broşura De la priveghere la privighetoare, de Pr. Prof. Nicolae Popescu, Bucureşti, 1943).