— este unul dintre Ordinele monahale militare, înfiinţate în Palestina, în sec. XI-XII (Ordinul Ioaniţilor, Ordinul Teutonilor, cu ramificaţiile sale: Ordinul Spadei, Ordinul Calatrava şi Alcantara), al căror scop era de a apăra împotriva mahomedanilor, pelerinii creştini care veneau să se închine la Locurile Sfinte (în 1078 turcii seleucizi cuceriseră Siria şi Palestina). Ordinul Templierilor a fost întemeiat în 1119 de Hugo Payens, unul dintre comandanţii cavalerilor francezi în Cruciade. În timpul Cruciadei I, aceştia cuceresc Ierusalimul (1099) şi înfiinţează aici un regat creştin condus de cavalerul Godefroy de Bouillon, al cărui succesor va fi fratele său Baldouin de Bouillon, care organizează regatul Ierusalimului după modelul regatului francez. Numele de „Templieri“ l-au primit de la reşedinţa lor din Ierusalim, un palat zidit de regele Baldouin II pe locul fostului templu al lui Solomon. Templierii aveau ca principii practicarea virtuţilor cavalereşti şi religioase, fiind călugări şi militari. Expansiunea turcească a pus capăt oricăror cuceriri ale cruciaţilor siliţi să abandoneze definitiv Răsăritul după cruciada a VII-a (1270-1289). Cavalerii Templieri au fost siliţi şi ei să părăsească Palestina (1291); aceştia se stabilesc în Franţa, aducând cu ei bogăţii mari, acumulate în condiţiile vieţii din Orient, în acea epocă. Regele Franţei, Filip al IV-lea cel Frumos (1265-1314) le-a confiscat toate averile, acuzându-i că au încălcat legile moral-religioase şi s-au lepădat de Hristos. Acuzaţiile au dus chiar la desfiinţarea Ordinului Templierilor (prin Sinodul de la Vienne din 1311, condus de papa Clement al V-lea, în timpul captivităţii de la Avignon). Marele maestru al Ordinului, Jacques Molay a fost ars pe rug împreună cu 100 de cavaleri, iar mulţi alţi templieri au fost torturaţi şi închişi, spre a recunoaşte acuzaţiile aduse Ordinului. Ordinul desfiinţat, reapare în Portugalia în sec. al XIV-lea (1317), sub denumirea de „Ordinul lui Hristos“ şi, din nou în Franţa, în sec. al XVIII-lea, unde va fi desfiinţat în 1837, ca să se pulverizeze în zeci de subramuri şi organizaţii (v. Enciclopedia Universalis). Recent, o asemenea subramură apare în România, desprinsă din ramura „Ordinului Montesa“, care activează în Portugalia (şi calificată drept „singura ramură veritabilă, succesoare a Templierilor“). În luna septembrie 1993, a fost înfiinţată şi în România, sub denumirea de „Prioratul Naţional al Ordinului de la Bucureşti“, în prezenţa „ambasadorului extraordinar al Ordinului Cavalerilor Templieri pentru Estul Europei“, contele Franz Iosef von Batskinski. Prior (şef, mare maestru) pentru România, a fost investit Teoharie Leonida, cetăţean şi om de afaceri canadian, de origine română, împreună cu alţi 44 de „cavaleri“ şi „surori“ (membrii Ordinului se numesc, între ei, „fraţi şi surori“) cu un ceremonial special, care a avut loc în biserica Sf. Gheorghe (ctitoria lui Brâncoveanu) şi la Muzeul Militar Central din Bucureşti. Scopurile declarate ale Ordinului sunt „acţiunile umanitare“ de tip „Crucea Roşie“; membrii investiţi primesc, de altfel, şi o costumaţie specială: o mantie albă cu o cruce roşie (crucea malteză) cusută pe partea stângă sus, în dreptul inimii, şi pe mijlocul spatelui, un lanţ la gât, de asemenea cu o cruce de aceeaşi formă, insigne etc. Acest Ordin este contestat ca neavând nici un temei azi (vezi declaraţiile făcute la Radioteleviziunea Română de Dan Lăzărescu — şeful lojei masonice din Bucureşti — în ziua de 28 mai 1995).