(lat. transcendo,-ere = a trece pe deasupra)

— a trece înălţându-se, a trece dincolo, a călca (a trece peste hotarele legilor, peste tot ce depăşeşte realitatea, tot ceea ce, după Kant, iese din experienţa simţurilor, depăşeşte principiile cunoaşterii, adică dincolo de materie, de „lucrul în sine“); omul a păstrat amintirea cunoaşterii paradisiace, a păstrat un dor, o dragoste şi legătură între el şi Dumnezeu şi care nu se păstrează decât prin puterea harului; Dumnezeu participă prin har la acest act sinergic care face din religie o lucrare teantropică (de îndumnezeire a omului), ce se manifestă intern, prin credinţă şi, extern, prin acte morale şi de cult.