Unde sunt ei, mai-marii neamurilor, cei ce stăpâneau fiarele pământului, |
1 | Şi a fost că în cel de al patrulea an al domniei lui Sedechia, regele lui Iuda, anume în cea de a cincea lună, atunci profetul cel mincinos Anania, fiul lui Azur, din Gabaon, mi-a vorbit în casa Domnului, în faţa preoţilor şi a'ntregului popor, zicând: |
2 | Aşa grăieşte Domnul: Am sfărâmat jugul regelui Babilonului! |
3 | Încă doi ani de zile, şi Eu voi întoarce aici, în locul acesta, vasele casei Domnului, |
4 | şi pe Iehonia şi pe cei robiţi ai lui Iuda; că voi sfărâma jugul regelui Babilonului. |
5 | Atunci Ieremia i-a vorbit lui Anania în faţa'ntregului popor şi'n faţa preoţilor ce stăteau în casa Domnului. |
6 | A zis Ieremia: Aşa, într'adevăr, să facă Domnul!: Adeverească-ţi cuvântul pe care-l profeţeşti, anume să se'ntoarcă din Babilon la locul acesta vasele casei Domnului şi toţi cei înstrăinaţi acolo! |
7 | Ascultaţi însă cuvântul Domnului pe care eu îl grăiesc în auzul vostru şi'n auzul întregului popor. |
8 | Profeţii care au fost înaintea mea şi cu mult înaintea voastră au profeţit şi ei, pentru multe ţări şi pentru mulţi regi, război; |
9 | cât despre profetul care profeţeşte pacea: când cuvântul său se plineşte, atunci vor recunoaşte ei profetul pe care într'adevăr Dumnezeu l-a trimis lor. |
10 | Atunci, în faţa'ntregului popor, a luat Anania jugurile de pe grumazul lui Ieremia şi le-a sfărâmat. |
11 | Şi a grăit Anania în faţa'ntregului popor, zicând: Aşa zice Domnul: Aşa voi sfărâma jugul regelui Babilonului de pe grumajii tuturor neamurilor! |
12 | Iar Ieremia s'a dus în calea sa. Atunci, după ce Anania îi sfărâmase jugurile de pe grumaz, fost-a cuvântul Domnului către Ieremia, zicând: |
13 | Du-te şi vorbeşte-i lui Anania, zicând: |
14 | Aşa grăit-a Domnul: Tu ai sfărâmat juguri de lemn; dar în locul lor eu voi face juguri de fier. Fiindcă astfel grăit-a Domnul: Eu jug de fier am pus pe grumajii tuturor neamurilor: să-i slujească regelui Babilonului. |
15 | Şi i-a zis Ieremia lui Anania: Nu Domnul te-a trimis; iar tu l-ai făcut pe poporul acesta să se încreadă'n minciună. |
16 | De aceea, aşa grăit-a Domnul: Iată, Eu te nimicesc de pe faţa pământului; în chiar anul acesta vei muri (fiindcă tu ai propovăduit nesupunere faţă de Domnul). |
17 | Şi a murit în luna a şaptea. |