Lauda părinţilor: Moise, Aaron, Finees. | |
1 | Şi din el a odrăslit un om de omenie care a aflat bunăvoinţă în ochii fiecăruia, cel iubit de Dumnezeu şi de oameni: Moise, a cărui amintire e binecuvântată. |
2 | Slavă i-a dat asemenea cu a sfinţilor a şi mare l-a făcut, temut de vrăjmaşi. |
3 | |
4 | Pentru credincioşia şi blândeţea lui, l-a sfinţit, alegându-l dintre toţi purtătorii de trup. |
5 | El l-a făcut să-I audă glasul şi să intre în norul întunecos, porunci i-a dat, stând faţă către faţă, lege de viaţă şi ştiinţă, ca să-l înveţe pe Iacob legământul şi pe Israel, judecăţile Sale. d |
6 | L-a ridicat pe Aaron, un sfânt asemenea cu el, fratele lui, din seminţia lui Levi. |
7 | L-a rânduit ca veşnic legământ şi i-a dat preoţia poporului. L-a fericit cu rânduială bună şi l-a încins cu un veşmânt de slavă; |
8 | cu strălucire desăvârşită l-a îmbrăcat şi cu podoabe bogate l-a încărcat, pantaloni, veşmânt lung şi efod; |
9 | cu rodii mărunte l-a înconjurat şi cu mulţimea unor clopoţei de aur, de jur-împrejur, care sunau la fiecare pas şi se auzeau în templu ca amintire pentru fiii poporului său; |
10 | şi cu veşmânt sfinţit, de aur, de mătase stacojie şi de porfiră lucrare de meşter ţesător , cu pieptarul judecăţii, în care se aflau Urim şi Tumim e, făcut din fire stacojii lucru de meşter , |
11 | cu pietre scumpe, săpate ca nişte peceţi, încrustate în aur lucrare de giuvaiergiu , spre a fi pomenire, prin scrisul săpat în ele, după numărul seminţiilor lui Israel; |
12 | cunună de aur i-a pus peste tiară, având, săpată'n ea, inscripţia sfinţeniei, în semn de mare cinste, lucrare măiestrită, spre desfătarea ochilor, podoabă ne'ntrecută. |
13 | Înainte de el nu s'au văzut asemenea lucruri şi nicicând un străin nu s'a'mbrăcat cu ele, ci numai fiii săi şi urmaşii lor, pe'ntotdeauna. |
14 | Jertfele lui se mistuiau de tot, de două ori pe zi, şi fără încetare. |
15 | Moise l-a umplut de dar f şi l-a uns cu untdelemn sfinţit, ceea ce i-a fost legământ veşnic lui şi urmaşilor lui, cât va dura cerul să slujească şi să-şi plinească preoţia şi să-şi binecuvinteze poporul în numele Domnului. |
16 | El l-a ales, dintre toţi cei vii, să-I aducă Domnului prinoase, tămâie şi miresme binemirositoare întru pomenire, să facă rugăciuni de ispăşire pentru poporul Său. |
17 | Prin poruncile Lui i-a dat putere peste aşezămintele de judecată, să-l înveţe pe Iacob poruncile Lui şi să-l lumineze pe Israel cu legea Sa. |
18 | Dar oameni străini s'au ridicat împotrivă-i şi l-au gelozit în pustie, oamenii lui Datan şi Abiron şi adunătura lui Core, aprinşi de mânie. |
19 | Domnul însă a văzut şi nu I-a plăcut: nimiciţi au fost întru iuţimea mâniei Sale, întru minunile făcute împotriva lor, mistuindu-i în flăcările focului Său. |
20 | Slavei lui Aaron i-a mai adăugat ceva care să-i fie din neam în neam: ca parte a lui, pârga roadelor timpurii şi, în primul rând, pâine din destul; |
21 | într'adevăr, ei mănâncă jertfele Domnului, pe care le-a dat lui şi urmaşilor lui. |
22 | Numa'n pământul poporului nu are moştenire, o anume parte a lui nu va fi întru popor, căci El e partea şi moştenirea ta. g |
23 | Finees, fiul lui Eleazar, este al treilea în mărire, de vreme ce a arătat râvnă în frica Domnului şi s'a ţinut drept în faţa răzvrătirii poporului cu bunătatea şi sârguinţa sufletului său şi a dobândit iertare pentru Israel. |
24 | De aceea s'a făcut cu el un legământ de pace, să fie el întâistătător al templului şi al poporului Său, pentru ca a lui şi a urmaşilor săi să fie stăpânia preoţiei în veci. |
25 | A mai fost şi legământul făcut cu David, fiul lui Iesei, din seminţia lui Iuda; dar moştenirea regelui trece numai de la fiu la fiu, în timp ce moştenirea lui Aaron trece la toţi urmaşii lui h. |
26 | Domnul să pună înţelepciunea în inima voastră ca să-I judecaţi cu dreptate poporul, în aşa fel încât bunătăţile acestuia să nu piară, şi nici slava lui din seminţia lui. |