Lv 1Rânduiala jertfelor. Arderea-de-tot. |
1 | Domnul l-a chemat pe Moise şi i-a grăit din cortul mărturiei, zicând: |
2 | Grăieşte tu către fiii lui Israel şi spune-le: Dacă a cineva dintre voi va aduce daruri b Domnului, şi dacă ele sunt dintre animale, darul să-l aducă din cireada sau din turma voastră. |
3 | Dacă darul său va fi o ardere-de-tot c din vite mari, el va fi parte bărbătească fără meteahnă; la intrarea cortului mărturiei îl va aduce, ca să fie el aducere bineplăcută înaintea Domnului. |
4 | Îşi va pune mâna pe capul jertfei d, pentru ca să-i fie bineprimită şi milostiv să-i fie celui ce o aduce. |
5 | Apoi va înjunghia viţelul înaintea Domnului, iar fiii lui Aaron, preoţii, vor aduce sângele; cu sângele vor stropi, de jur-împrejur, jertfelnicul ce se află la intrarea cortului mărturiei. |
6 | Jertfa arderii-de-tot o va jupui şi o va tăia'n bucăţi. |
7 | Fiii lui Aaron, preoţii, vor aprinde foc pe jertfelnic, iar pe foc vor pune lemne. |
8 | Pe lemnele ce sunt pe focul de pe jertfelnic vor pune fiii lui Aaron, preoţii, bucăţile, capul şi grăsimea; |
9 | iar măruntaiele şi picioarele, după ce le vor spăla cu apă, le vor pune preoţii pe jertfelnic drept aducere, jertfă, mireasmă plăcută Domnului. |
10 | Iar dacă darul adus de el Domnului va fi din vite mici, parte bărbătească fără meteahnă va fi dintre miei sau iezi spre ardere-de-tot; îşi va pune mâna pe capul lui |
11 | şi-l va înjunghia înaintea Domnului, în partea de miazănoapte a jertfelnicului; iar fiii lui Aaron, preoţii, vor stropi cu sângele jertfelnicul de jur-împrejur. |
12 | Îl vor tăia apoi în bucăţi, despărţind capul şi grăsimea; iar preoţii le vor pune pe lemnele ce sunt pe focul de pe jertfelnic; |
13 | măruntaiele şi picioarele vor fi spălate cu apă, iar preotul le va aduce pe toate şi le va pune pe jertfelnic: aducere, jertfă, mireasmă plăcută Domnului. |
14 | Dacă darul adus de el Domnului va fi din păsări, darul său va fi din turturele sau din pui de porumbel. |
15 | Preotul va aduce [pasărea] pe jertfelnic; îi va înţepa capul în apropierea gâtului şi o va pune pe jertfelnic, iar sângele îl va scurge spre poala jertfelnicului. |
16 | Guşa şi penele le va scoate şi le va arunca lângă jertfelnic, în partea dinspre răsărit, la locul cenuşii. |
17 | Apoi îi va frânge aripile fără a le desprinde de trup, şi o va pune preotul pe jertfelnic, pe lemnele ce sunt pe foc: aducere, jertfă, mireasmă plăcută Domnului. |