dar cel ce urăşte mustrările e nebun. |
Un psalm al lui David. | |
1 | Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele când strig către Tine. |
2 | Să se îndrepte rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară. |
3 | Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele b. |
4 | Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug ca să mă dezvinovăţesc cu dezvinovăţiri în păcate c, cu oameni care lucrează fărădelegea, cu ai căror aleşi nu mă voi însoţi. |
5 | Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra d, dar untdelemnul păcătosului să nu ungă capul meu e. Că încă şi rugăciunea mea este întru bunăvrerile lor, |
6 | lângă stâncă înghiţiţi au fost judecătorii lor; auzi-vor graiurile mele, că s'au îndulcit, |
7 | ca o brazdă de pământ s'au rupt pe pământ, risipitu-s'au oasele lor lângă iad. |
8 | Căci către Tine-s, Doamne, Doamne, ochii mei, în Tine am nădăjduit, sufletul să nu mi-l iei. |
9 | Păzeşte-mă de cursa pe care ei mi-au pus-o, şi de pietrele de poticnire ale celor ce lucrează fărădelegea. |
10 | Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, dar eu deoparte sunt până ce voi trece f. |