cenuşă mâncam în loc de pâine |
Iov îşi blesteamă ziua'n care s'a născut. | |
1 | După aceea şi-a deschis Iov gura şi şi-a blestemat ziua, |
2 | zicând a: |
3 | Să piară ziua-aceea în care m'am născut şi noaptea care-a zis: Un prunc se zămisli! |
4 | Desiş de'ntunecime să fie ziua-aceea; de sus, din ceruri, Domnul să n'o mai ia în seamă, de sus, din cer, lumina pe ea să nu mai cadă! |
5 | Din beznă umbra morţii s'o ţină strâns în gheare şi negură'ndesată să vină peste ea! |
6 | Blestem pe ziua-aceea, blestem pe noaptea-aceea, să piară'n întuneric!; nicicând să nu mai fie'ntre zilele din an, şi nici între-ale lunii să nu se socotească; |
7 | ci'ntreagă noaptea-aceea să fie'ntr'o durere; nu, nici o veselie în ea, nici bucurie; |
8 | blestem din partea celui ce zilele blesteamă, a celui ce trezeşte din solzi Leviatanul b. |
9 | Întunece-se aştrii acelei nopţi adânci; s'aştepte lung lumina şi ea să nu mai vină, luceafărul de ziuă nu-l vadă răsărind; |
10 | că pântecele mamei nu l-a'ncuiat la prag, durerea s'o alunge din ochii nedeschişi. |
11 | De ce nu mi-a fost moartea în sânul maicii mele, sau n'am murit de'ndată ce i-am ieşit din pântec? |
12 | De ce şi-a pus genunchii să-mi fie aşternut, şi pieptul ei cel dulce de ce i l-am mai supt?... |
13 | Acum, dormindu-mi somnul, m'aş înveli'n tăcere; zăcând, m'aş odihni |
14 | cu regii laolaltă şi cu mai-marii lumii semeţi întru armùri, |
15 | sau cu boierii-alături îmbelşugaţi de aur, cei ale căror case sunt doldora de-argint; c |
16 | aş fi ca stârpitura de pântec lepădată, ca pruncii prea devreme lumina s'o mai vadă. |
17 | Acolo d păcătoşii'n iuţimea lor au ars; acolo-şi au odihnă cei osteniţi în trup; |
18 | acolo nici vieţaşii nu mai aud poruncă şi glas de temnicer. |
19 | Acolo mic şi mare, de-a valma, sunt totuna; acolo robu'n fine de domn nu se mai teme... |
20 | De ce s'a dat lumină amarului luminii şi viaţă celor care'n durere vieţuiesc |
21 | şi celor ce-şi vor moartea şi nu dau peste ea, în van scurmând s'o afle ca pe-o comoară-ascunsă |
22 | şi-s plini de bucurie de-o nimeresc cândva? |
23 | Odihnă-i este omului murirea, căci într'însa l-înfaşă Dumnezeu! |
24 | În faţa pâinii mele mă podidesc suspine şi spaime curgătoare sunt lacrimile mele; |
25 | temutu-m'am de spaimă, şi iat-o, stă deasupră-mi; de ceea ce mi-e frică, aceea-mi stă'nainte. |
26 | Nici pace pentru mine, nici tihnă, nici odihnă, ci groaza m'a cuprins! |