Marea foamete şi uciderea a şapte urmaşi ai lui Saul. Biruinţa asupra Filistenilor. | |
1 | În zilele lui David a fost o foamete de trei ani, an după an. David a căutat atunci spre faţa Domnului, iar Domnul a zis: Aceasta, din pricina lui Saul şi a nedreptăţii casei lui în a face ucideri sângeroase atunci când el i-a măcelărit pe Gabaoniţi. |
2 | Atunci regele David i-a chemat pe Gabaoniţi şi le-a zis (acuma, Gabaoniţii nu sunt fii ai lui Israel, ci din rămăşiţa Amoreilor a, iar Israeliţii le făcuseră jurământ; Saul însă a căutat să-i dea pierzării, în zelul său pentru fiii lui Israel şi ai lui Iuda); |
3 | aşadar, a zis David către Gabaoniţi: Ce să fac eu cu voi? şi cum să fac ispăşire pentru ca voi să binecuvântaţi moştenirea Domnului? b |
4 | Iar Gabaoniţii i-au zis: De la Saul şi de la casa lui nu ne trebuie argint sau aur, şi nici că trebuie ucis cineva din Israel. Iar el le-a zis: Ce-mi veţi spune voi, aceea voi face. |
5 | Atunci ei au zis către rege: Omul care a vrut să ne stârpească şi care ne-a asuprit şi care şi-a pus în gând să ne dea pierzării, pe acela să-l dăm noi pierzării, aşa ca el să nu rămână în tot hotarul lui Israel. |
6 | Daţi-ne şapte bărbaţi dintre fiii lui, iar noi să-i atârnăm la soare c, în faţa Domnului, în Gabaonul lui Saul, ca pe nişte aleşi ai Domnului. Iar regele a zis: Eu îi voi da. |
7 | Dar regele l-a cruţat pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, din pricina jurământului Domnului ce fusese între ei, adică între David şi Ionatan, fiul lui Saul. |
8 | Regele însă i-a luat pe cei doi fii pe care Riţpa, fiica lui Aia, i-i născuse lui Saul: Armoni şi Mefiboşet, şi pe cei cinci fii pe care Merob, fiica lui Saul, i-i născuse lui Adriel, fiul lui Barzilai din Mehola, |
9 | şi i-a dat în mâinile Gabaoniţilor, iar aceştia i-au atârnat la soare, în munte, în faţa Domnului; acolo au căzut, toţi şapte într'un singur loc; mai mult, au fost omorâţi în zilele de la începutul secerişului, când se începe seceratul orzului. |
10 | Iar Riţpa, fiica lui Aia, a luat pânză de sac şi a aşternut-o pe stâncă la începutul seceratului orzului, până când a picat peste ei apă din cer; şi n'a lăsat să se culce pe ei păsările cerului ziua şi fiarele câmpului noaptea. |
11 | Şi i s'a spus lui David ce făcuse Riţpa, fiica lui Aia, ţiitoarea lui Saul. |
12 | Atunci David a mers şi a luat osemintele lui Saul şi osemintele lui Ionatan, fiul său, de la locuitorii din Iabeşul Galaadului, pe care aceştia le furaseră din uliţa Bet-Şeanului, unde le puseseră Filistenii în ziua în care ei l-au ucis pe Saul la Ghelboa; |
13 | şi de acolo a strămutat el osemintele lui Saul şi pe ale lui Ionatan, fiul său, şi a adunat şi osemintele celor ce fuseseră ucişi prin întindere la soare d. |
14 | Iar osemintele lui Saul şi osemintele lui Ionatan, fiul său, şi osemintele celor ce fuseseră ucişi prin întindere la soare le-au îngropat în ţinutul lui Veniamin, alături de mormântul lui Chiş, tatăl lui [Saul]. Şi s'a făcut tot ceea ce poruncise regele. Şi după aceea S'a milostivit Dumnezeu asupra ţării. |
15 | Şi a mai fost încă un război între Filisteni şi Israel. Atunci s'a coborât David, şi servii săi împreună cu el, şi s'au bătut cu Filistenii; dar David a obosit. |
16 | Atunci Işbi-Benob, unul din urmaşii lui Rafa e, a cărui suliţă cântărea trei sute de sicli de aramă f şi care purta la cingătoare o măciucă, se socotea să-l lovească pe David. |
17 | Dar Abişai, fiul Ţeruiei, l-a ajutat [pe David] şi l-a lovit pe filistean şi l-a ucis. Atunci oamenii lui David s'au jurat, zicând: Tu să nu mai ieşi cu noi la război, ca să nu se stingă facla lui Israel. |
18 | După aceea a mai fost un război cu Filistenii, la Gob. Atunci Sibecai Huşatitul l-a ucis pe Saf, unul din urmaşii lui Rafa. |
19 | Tot la Gob a mai fost o altă bătălie cu Filistenii. Atunci Elhanan, fiul lui Iaare Oreghim din Betleem, l-a ucis pe Goliat din Gat, a cărui suliţă avea coada cât un sul de la războiul de ţesut. |
20 | Şi a mai fost încă o bătălie, la Gat. Şi era acolo un om înalt, care avea câte şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior în total, douăzeci şi patru , tot dintre urmaşii lui Rafa. |
21 | Acesta îi defăima pe Israeliţi, dar l-a ucis Ionatan, fiul lui Şama, fratele lui David. |
22 | Aceşti patru oameni erau urmaşi ai uriaşilor din Gat, din neamul lui Rafa; şi au căzut de mâna lui David şi a servilor lui. |