Ierusalimul îşi deplânge pustiirea. Îndemn la răbdare. Profeţie despre mântuire. | |
1 | Aceasta este cartea poruncilor lui Dumnezeu, legea care dăinuieşte'n veac; tot cel ce o păzeşte va trăi, iar cel ce-o părăseşte va muri. |
2 | Tu, Iacobe, te'ntoarce şi ţine-te de ea şi'ntru a ei lumină te'ndreaptă spre lucoare a. |
3 | Mărirea ta să n'o dai altuia, şi nici ce-ţi este de folos, unui neam străin. |
4 | Fericiţi suntem, o, Israele, că ceea ce-I place lui Dumnezeu ni s'a descoperit! |
5 | Îndrăzneşte, poporul meu, pomenirea lui Israel! |
6 | Vânduţi aţi fost neamurilor, dar nu ca să pieriţi; fiindc'aţi stârnit mânia lui Dumnezeu, de-aceea aţi fost daţi vrăjmaşilor. |
7 | L-aţi întărâtat pe Cel ce v'a făcut, jertfind demonilor, şi nu lui Dumnezeu; |
8 | L-aţi uitat pe Cel ce v'a hrănit: Dumnezeul-Veşnic; l-aţi întristat pe cel ce v'a crescut: Ierusalimul; |
9 | |
10 | Am văzut robirea fiilor mei şi a fiicelor mele, pe care Cel-Veşnic a adus-o asupra lor; |
11 | eu i-am crescut cu bucurie, dar le-am dat drumu'n plângere şi lacrimi. |
12 | Nimeni să nu se bucure văzându-mă văduvă şi părăsită de mulţi; singuratică sunt pentru păcatele copiilor mei, că s'au abătut de la legea lui Dumnezeu, |
13 | că judecăţile Lui nu le-au cunoscut, nici n'au umblat în căile poruncilor lui Dumnezeu, nici n'au mers pe cărările învăţăturii după dreptatea Lui. |
14 | Să vină, ele, vecinele Sionului! Aduceţi-vă aminte de robirea fiilor şi fiicelor mele pe care Cel-Veşnic a adus-o asupră-le! |
15 | Că a adus peste ei un neam de departe, un neam fără ruşine, cu limbă ne'nţeleasă, [un neam] ce nu-l cinsteşte pe bătrân şi n'are milă de copil, |
16 | care i-a dus pe cei iubiţi ai văduvei şi a lăsat-o singură, lipsită de fiice. |
17 | Eu, cu ce pot să vă ajut? |
18 | Cel ce nenorocirile le-a adus asupra voastră, El vă va smulge din mâinile vrăjmaşilor voştri. |
19 | Duceţi-vă, copiii mei, duceţi-vă; cât despre mine, eu singură rămân. |
20 | Mi-am dezbrăcat vestmântul păcii, m'am îmbrăcat cu sacul rugăciunii şi voi striga către Cel-Veşnic de-a lungul vieţii mele'ntregi. |
21 | Curaj, copii! Strigaţi spre Dumnezeu; El vă va smulge din cătuşe, din mâinile vrăjmaşilor; |
22 | că eu de la Cel-Veşnic aştept scăparea voastră şi bucurie mi-a venit de la Cel-Sfânt de dragul milei veşnice pe care Cel-Veşnic, El, Mântuitorul vostru, o va trimite vouă. |
23 | Că v'am dat drumu'n plângere şi lacrimi, dar Dumnezeu la mine vă va'ntoarce cu bucurie'n veac şi veselie. |
24 | Aşa precum vecinele Sionului robirea voastră au văzut-o-acum, tot astfel vor vedea'n curând de la al vostru Dumnezeu scăparea ce va veni la voi cu mare slavă, cu strălucirea Celui-Veşnic. |
25 | Copiii mei, răbdaţi mânia venită vouă de la Dumnezeu. Duşmanul tău te-a prigonit, dar în curând îi vei vedea pieirea şi-i vei simţi grumazul sub picior. |
26 | Copiii mei cei răsfăţaţi au mers pe aspre căi şi luaţi au fost precum o turmă prădată de duşman. |
27 | Curaj, copiii mei, strigaţi spre Dumnezeu; Cel care încercarea v'a adus-o, tot El de voi Îşi va aduce-aminte. |
28 | Aşa cum gândul vostru v'a făcut să rătăciţi, cu Dumnezeu departe, tot astfel, când vă'ntoarceţi, căutaţi-L de zece ori mai mult. |
29 | Căci Cel ce v'a adus nenorocirea vă va aduce'n mântuire o nesfârşită veselie. |
30 | Curaj, Ierusalime: Cel ce ţi-a dat un nume, Acela te va mângâia. |
31 | O, vai de cei ce'n rele te-au împins şi de căderea ta s'au veselit! |
32 | Vai de cetăţile în care copiii tăi ajuns-au robi! Vai de aceea care'ntr'însa, acolo, ţi-a primit copiii! |
33 | Precum s'a bucurat când ai căzut şi fericită-a fost de-a ta ruină, aşa-şi va plânge pustiirea. |
34 | Îi voi răpi mândria de a se şti cetate forfotită; da, semeţia'n plâns i-o voi preface; |
35 | un foc îi va veni de la Cel-Veşnic de-a lungul multor zile şi demoni îndelung vor locui-o. |
36 | Priveşte'n răsărit, Ierusalime, şi uită-te la bucuria ce-ţi vine de la Dumnezeu! |
37 | Iată că fiii tăi pe care i-ai lăsat să plece îţi vin din răsărit pân'la apus, toţi, prin cuvântul Celui-Sfânt, şi bucurându-se de slava lui Dumnezeu. |