El inimile celor mai-mari ai lumii strâmbă şi-i lasă'n rătăcire pe căi necunoscute, |
1 | Priveliştea Tirului. |
2 | Cui au devenit asemenea locuitorii insulei, neguţătorii Feniciei, cei ce străbat marea |
3 | prin ape multe, ei, neam de negustori? Ca atunci când holda se adună'n seceriş, aşa sunt ei, neguţătorii neamurilor! |
4 | |
5 | Iar când se va auzi în Egipt, păreri de rău îi va cuprinde pentru Tir. |
6 | Porniţi către Cartagina!; tânguiţi-vă, voi, cei ce locuiţi în insula aceasta! |
7 | Oare nu aceasta era mândria voastră dintru început, înainte ca ea să fi fost dată? |
8 | Cine a pus la cale aceste planuri împotriva Tirului? Oare este el mai slab? sau nu are putere? neguţătorii lui erau boierii cei slăviţi ai pământului. |
9 | Domnul Atotţiitorul Şi-a pus în gând să doboare'ntreaga trufie a celor plini de slavă şi să facă de ocară fiece lucru slăvit pe pământ. |
10 | Lucrează-ţi pământul!; că nu vor mai veni corăbii din Cartagina, |
11 | iar mâna ta, cea care întărâtă regi, nu va mai avea putere pe mare; Domnul Sabaot a dat porunci asupra Canaanului, anume să-i nimicească tăria. g |
12 | Şi oamenii vor zice: Voi nicicum nu o veţi mai privi de sus şi n'o veţi mai nedreptăţi pe fiica Sidonului; iar dacă vei porni spre Cipru, nici acolo nu vei avea odihnă. |
13 | Iar dacă vei porni spre pământul Caldeilor, chiar şi acesta a fost pustiit de către Asirieni, şi nici acolo nu vei avea odihnă, căci zidul lui a căzut. |
14 | Tânguiţi-vă, voi, corăbii ale Cartaginei, că puterea voastră a pierit. |
15 | Şi fi-va în ziua aceea că Tirul va fi părăsit vreme de şaptezeci de ani, ca durata unui rege, ca durata unui om h; şi fi-va după şaptezeci de ani că Tirul va fi ca un cântec de târfă: |
16 | Ia-ţi o alăută, dă târcoale, tu, cetate, tu, târfă dată uitării; zi bine din alăută, cântă multe şi de toate, ca astfel să-ţi rămână amintirea!.... |
17 | Şi va fi că după acei şaptezeci de ani va cerceta Dumnezeu Tirul, şi el va fi din nou cum a fost întâi; şi fi-va el loc de negustorie pentru toate împărăţiile lumii de pe faţa pământului. |
18 | Iar negustoria şi câştigul său fi-vor sfinţenie Domnului; nu pentru ei va fi întreaga lui negustorie adunată, ci pentru cei ce locuiesc înaintea Domnului, ca să mănânce ei şi să bea şi să se sature, şi spre a fi legământ k şi aducere aminte înaintea Domnului. |