şi popoarele în ceea ce e drept b. |
1 | Iată, Stăpânul, Domnul Atotţiitorul, va arunca în afara Ierusalimului şi a Iudeii pe omul tare şi pe femeia tare, puterea pâinii şi puterea apei, |
2 | pe cel uriaş şi pe cel puternic, pe războinic şi pe judecător, pe profet, pe ghicitor şi pe omul bătrân, |
3 | pe căpetenia peste cincizeci, pe sfetnicul minunat şi pe meşterul înţelept şi pe ascultătorul treaz. |
4 | Şi voi pune peste ei mai-mari tinerei, şi batjocoritori îi vor stăpâni. |
5 | Şi'n popor se va arunca unul asupra altuia, om asupra omului şi vecin asupra vecinului, copilandrul cu batjocură asupra bătrânului, omul de nimic asupra celui de neam bun. |
6 | Că omul se va apuca de fratele său ca de casnicul tatălui său, zicând: Ai pe tine o haină, fii căpetenia noastră, ţine'n mână bucatele mele! |
7 | Şi răspunzând el în ziua aceea, va zice: Nu voi fi căpetenia ta, că'n casa mea nu am nici pâine, nici haină; nu voi fi mai-marele acestui popor! a |
8 | Căci Ierusalimul s'a pustiit şi Iudeea s'a prăbuşit, fiindcă limbile lor grăiesc nelegiuire în nesupunerea lor faţă de Domnul. |
9 | Iată că de-acum slava lor s'a prăbuşit şi ruşinea feţei lor le stă împotrivă şi păcatul lor, precum Sodoma, îl spun în gura mare şi nu-l ascund. Vai de sufletul lor! Că rău sfat şi-au îndreptat ei înşişi asupră-le, zicând: |
10 | Haideţi să-l legăm pe cel drept, că-l purtăm în cârcă degeaba! Şi astfel vor mânca din roada faptelor lor. |
11 | Vai celui nelegiuit!, că rele îi vor veni după faptele mâinilor lui. |
12 | Poporul Meu!, vameşii tăi te vămuiesc b, hrăpăreţii au stăpânire asupră-ţi. Poporul Meu!, cei ce vă fericesc vă înstrăinează şi cărarea picioarelor voastre o strică. |
13 | Dar acum Domnul va sta la judecată şi la judecată-l va pune pe poporul Său. |
14 | Însuşi Domnul va intra la judecată cu bătrânii poporului şi cu mai-marii lui: Aşadar, de ce i-aţi dat foc viei Mele c şi de ce prada săracului e în casele voastre? |
15 | De ce-i faceţi poporului Meu strâmbătate şi ruşinaţi faţa săracilor?. |
16 | Acestea zice Domnul: Pentru că fiicele Sionului s'au semeţit şi merg cu gâtul ţeapăn şi cu ochii sticlind, pentru că atunci când păşesc cu picioarele mătură pământul cu poala şi-l fac să duduie sub tălpi, |
17 | Dumnezeu le va smeri pe doamnele fiice ale Sionului d şi Domnul le va dezveli adevăratul lor chip în ziua aceea, |
18 | că Domnul va lua de la ele slava straielor şi cârlionţii şi zulufii şi diademele |
19 | şi lănţugurile şi podoaba feţei şi gătelile slăvitelor mândreţi |
20 | şi salbele şi brăţările şi cununile de cosiţe'mpletite şi verigile mâinii drepte şi inelele şi cerceii |
21 | şi straiele cu margini de porfiră şi hainele cu câmpuri de purpură |
22 | şi şalurile de casă şi străveziile îmbrăcăminţi spartane |
23 | şi cele făcute din lână subţire şi cele'n culoarea iachintului şi cele'n roşu-aprins şi visonul ţesut în auriu şi'n stacojiu şi aşternuturile de pat uşoare. |
24 | Şi'n locul mirosului dulce va fi praf; şi'n loc de cingătoare te vei încinge cu funie; şi'n locul podoabei de aur a capului vei avea chelie din pricina faptelor tale; şi'n locul straielor de purpură te vei îmbrăca în sac. |
25 | Şi preafrumosul şi iubitul tău fiu va cădea de sabie; de sabie vor cădea şi preaputernicii voştri şi vor fi umiliţi. |
26 | Şi sicriele podoabelor voastre se vor jeli, iar tu vei rămâne singură şi te vei da cu capul de pământ. |