Şi'n vremea-aceea se vor ruşina [vrăjmaşii lor] când vă voi face bine şi'n vremea când vă voi primi; că vă voi face preacinstite şi laudă'ntru toate popoarele pământului când chiar în faţa voastră-i voi întoarce pe cei robiţi ai voştri, zice Domnul. |
Ierusalimul, Sionul şi treierul popoarelor. | |
1 | |
2 | Şi multe neamuri se vor duce şi vor zice: Veniţi să ne suim în muntele Domnului şi'n casa Dumnezeului lui Iacob, şi calea Lui ni se va arăta şi'n ale Lui cărări vom merge d! |
3 | Şi El va judeca între popoare multe şi neamuri tari le va mustra, până departe; săbiile şi le vor tăia să facă pluguri şi suliţele, ca să facă seceri; şi sabie nu va mai ridica un neam asupra altui neam şi nici că vor mai învăţa cum să se războiască e. |
4 | Şi fiecare se va odihni sub viţa sa şi fiecare sub smochinul său şi nimeni nu va fi să'nfricoşeze, căci gura Domnului Atoateţiitorul, ea a grăit acestea. f |
5 | Că toate popoarele vor umbla fiecare în propria sa cale, iar noi vom umbla în numele Domnului Dumnezeului nostru în veac, şi dincolo de el g. |
6 | În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cea sfărâmată şi voi primi pe cea lepădată h şi pe cei pe care Eu i-am lepădat. |
7 | Pe cea sfărâmată o voi face rămăşiţă, iar pe cea lepădată, un neam tare; şi Domnul va împărăţi peste ele de acum şi până'n veac. |
8 | Iar tu, turnul prăfuit al turmei, fiica Sionului, la tine va veni şi va intra ea, stăpânia cea din frunte, regatul cel din Babilon la fiica Ierusalimului i. |
9 | Şi-acum j, de ce ai cunoscut nenorociri? nu ţie îţi era un rege? sau sfatul tău pierit-a că te-au cuprins dureri ca ale femeii care naşte? |
10 | Suferă chinuri şi te îmbărbătează şi apropie-te, fiica Sionului, ca o femeie care naşte; că vei ieşi acuma din cetate şi'n câmp vei locui şi vei ajunge pân'la Babilon şi de acolo Domnul, Dumnezeul tău, te va izbăvi şi te va răscumpăra din mâna vrăjmaşilor tăi. |
11 | Şi-acuma, neamuri multe s'au adunat asupra ta, zicând: Ah, ne vom bucura, şi ochii noştri s'or uita peste Sion!... |
12 | Dar ele nu au cunoscut gândul Domnului şi nici că sfatul Lui l-au înţeles, că El le-a adunat ca pe nişte snopi în arie. |
13 | |
14 | Acum cu gard va fi'ngrădită fiica lui Efraim; cu'mpresurare ne-au cuprins şi seminţiile lui Israel vor fi lovite cu toiag peste obraz m. |