Cine e oare înţelept şi lucruri ca acestea va'nţelege? sau va'nţelege şi le va cunoaşte? Căci drepte sunt căile Domnului şi drepţii vor umbla în ele, dar cei necredincioşi în ele vor slăbi. |
Aliluia. | |
1 | Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui! |
2 | S'o spună cei ce-au fost izbăviţi de Domnul, cei pe care El i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului. |
3 | Din ţări i-a adunat, de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la mare a. |
4 | Ei au rătăcit prin pustie, în pământ fără de apă, fără să afle vreo cale spre cetate de locuit. |
5 | Flămânzind şi însetând, sufletul în ei li se sfârşea. |
6 | Şi în necazul lor au strigat către Domnul, iar El i-a scăpat din nevoile lor |
7 | şi i-a călăuzit pe calea cea dreaptă, aşa ca ei să poată merge spre o cetate de locuit. |
8 | Să-I dăm Domnului mulţumire pentru milele Sale b şi pentru minunile Sale spre fiii oamenilor, |
9 | că suflet însetat c a săturat şi suflet flămând a umplut de bunătăţi. |
10 | Cei ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii d, ferecaţi în sărăcie şi fier, |
11 | fiindcă amarnici se făcuseră împotriva spuselor lui Dumnezeu şi mâniaseră sfatul Celui-Preaînalt, |
12 | da, în muncă grea li se înjosise inima, slăbeau şi nu era cine să-i ajute |
13 | în necazul lor au strigat către Domnul şi El i-a mântuit din nevoile lor |
14 | şi i-a scos din întuneric şi din umbra morţii şi legăturile lor le-a rupt în bucăţi. |
15 | Să-I dea ei Domnului mulţumire pentru milele Sale şi pentru minunile Sale spre fiii oamenilor, |
16 | că porţi de aramă a sfărâmat şi zăvoare de fier a rupt. |
17 | El i-a ajutat să iasă din calea fărădelegii lor, că pentru fărădelegile lor fuseseră umiliţi; |
18 | sufletul lor a urât orice fel de mâncare şi s'au apropiat pân'la porţile morţii; |
19 | şi'n necazul lor au strigat către Domnul şi El i-a mântuit din nevoile lor; |
20 | L-a trimis pe Cuvântul Său şi El i-a vindecat şi i-a izbăvit din stricăciunile lor. |
21 | Să-I dea ei Domnului mulţumire pentru milele Sale şi pentru minunile Sale spre fiii oamenilor |
22 | şi jertfă de laudă să-I jertfească şi'ntru bucurie să vestească lucrurile Sale. |
23 | Cei ce se coboară la mare în corăbii făcându-şi lucrarea lor în ape multe, |
24 | aceia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui întru adânc; |
25 | El a zis, şi vânt de furtună s'a stârnit şi valurile mării s'au înălţat; |
26 | pân'la ceruri se urcă şi până'n adâncuri se coboară, iar sufletul lor în tot ce e mai rău li se topea; |
27 | tulburaţi erau şi se clătinau ca omul când e beat şi toată înţelepciunea le-a fost înghiţită. |
28 | Şi'n necazul lor au strigat către Domnul şi El i-a scos din necazurile lor; |
29 | El i-a poruncit furtunii, şi ea s'a făcut adiere şi valurile ei au tăcut; |
30 | şi ei s'au veselit că se alinaseră, iar El i-a călăuzit la limanul vrerii Sale. |
31 | Să-I dea ei Domnului mulţumire pentru milele Sale, pentru minunile Sale spre fiii oamenilor; |
32 | să-L înalţe în adunarea poporului, în scaunul bătrânilor să-L laude. |
33 | El a prefăcut râuri în albii pustii, curgeri de ape, în pământ însetat, |
34 | pământ roditor, în sărătură, din pricina răutăţii celor ce locuiesc pe el. |
35 | El a prefăcut un pustiu în iezere de apă, şi pământ scorojit, în curgeri de ape, |
36 | şi i-a aşezat acolo pe cei flămânzi; iar ei au întemeiat cetăţi de locuit |
37 | şi au semănat ţarine şi au sădit vii şi au făcut roadă de sămânţă. |
38 | Iar El i-a binecuvântat, şi ei s'au înmulţit foarte şi numărul vitelor lor nu l-a micşorat. |
39 | Şi ei din nou au fost împuţinaţi şi încovoiaţi de necazuri, rele şi dureri. |
40 | Dispreţ au revărsat asupra mai-marilor lor, iar El i-a făcut să rătăcească în pământ neumblat, unde nu-i nici o cărare. |
41 | Dar pe cel sărac l-a ajutat să iasă din sărăcie şi familia i-a făcut-o cât o turmă. |
42 | Vedea-vor drepţii şi se vor veseli şi toată fărădelegea îşi va astupa gura. |
43 | Cine este oare înţelept şi va păzi aceste lucruri şi va pricepe milele Domnului? |