1In 5Credinţa e biruinţă asupra lumii. Întreita mărturie despre Fiul. Cunoaşterea vieţii veşnice. |
1 | Tot cel ce crede că Iisus este Hristos, este născut din Dumnezeu; şi tot cel ce iubeşte pe Cel care a născut, Îl iubeşte şi pe Cel care S'a născut din Acesta. |
2 | Întru aceasta cunoaştem că-i iubim pe fiii lui Dumnezeu: dacă-L iubim pe Dumnezeu şi-I împlinim poruncile. |
3 | Căci iubirea de Dumnezeu aceasta este: Să-I păzim poruncile. Şi poruncile Lui nu sunt grele, |
4 | pentru că tot cel ce e născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi aceasta-i biruinţa care-a biruit lumea: credinţa noastră. |
5 | Cine-i dar biruitorul lumii, dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu? |
6 | Acesta este Cel care a venit prin apă şi prin sânge; Iisus Hristos; nu numai prin apă; ci prin apă şi prin sânge a; şi Duhul Cel ce mărturiseşte, pentru că Duhul este adevărul. |
7 | Fiindcă Trei sunt Cei ce mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh; şi Aceştia Trei Una sunt. |
8 | Şi trei sunt cei ce mărturisesc pe pământ: Duhul şi apa şi sângele; şi aceştia trei întru una sunt b. |
9 | Dacă noi primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, fiindcă aceàsta este mărturia lui Dumnezeu: El a mărturisit despre Fiul Său. |
10 | Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el; cel ce nu-L crede pe Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că n'a crezut în mărturia pe care Dumnezeu a mărturisit-o despre Fiul Său. |
11 | Şi mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. |
12 | Cel care-L are pe Fiul, are viaţa; cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţa. |
13 | Pe acestea vi le-am scris vouă, cei ce credeţi întru numele Fiului lui Dumnezeu, pentru ca voi să ştiţi că aveţi viaţă veşnică. |
14 | Şi aceasta este încrederea pe care o avem către El: Dacă cerem ceva după voinţa Lui, El ne ascultă. |
15 | Şi dacă ştim c că El ne ascultă în tot ceea ce-I cerem, atunci ştim că avem cererile d pe care le-am cerut de la El. |
16 | Dacă cineva îl vede pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte , să se roage, şi [Dumnezeu] îi va da viaţă celor ce nu păcătuiesc de moarte. Există şi păcat de moarte; nu pentru un astfel de păcat zic eu să se roage. |
17 | Orice nedreptate este păcat, dar este şi păcat care nu e de moarte. |
18 | Noi ştim: tot cel ce e născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; dimpotrivă, Cel-Născut-din-Dumnezeu îl păzeşte, şi Cel-Rău nu-l atinge. |
19 | Ştim că noi e suntem din Dumnezeu şi că lumea întreagă zace f sub puterea Celui-Rău. |
20 | Dar ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să-L cunoaştem pe Dumnezeul-Cel-Adevărat; şi noi suntem în Cel-Adevărat, în Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este Dumnezeul-Cel-Adevărat şi viaţa veşnică. |
21 | Fiilor, păziţi-vă de idoli g! Amin. |