Munţii se cutremură de El, dealurile se clatină, pământul s'a'ngrozit de faţa Lui toată lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea. |
Măreţia lui Dumnezeu în făpturile Sale (continuare). | |
1 | Mândrie a înălţimilor, tărie a a curăţiei, aşa se-arată ceru'n vedenia lui de slavă. |
2 | Când se iveşte, soarele vesteşte, ridicându-se, cât e de minunată lucrarea Celui-Preaînalt; |
3 | în plina lui amiază, usucă pământul şi cine-i poate răbda dogoarea? |
4 | Ca să'nroşească fierul, foalele suflă'n jar, dar soarele pe munţi e de trei ori mai jarnic; aburi fierbinţi aruncă şi, săgetând cu razele, întunecă ochii. |
5 | Mare e Domnul, Cel care l-a făcut; Acesta-i dă poruncă, el îşi grăbeşte mersul. |
6 | Şi luna, de asemeni, întotdeauna gata să ne măsoare timpul, e semn pentru vecie. b |
7 | De la lună vine vestirea sărbătorilor, când ea, după ce-a fost plină, treptat se micşorează. |
8 | |
9 | Frumuseţea cerului e'n strălucirea stelelor, podoabă luminoasă în înălţimile Domnului; |
10 | după pravila Celui-Sfânt, nu ies din vorba Lui şi'n veghea lor nu ştiu ce e odihna. |
11 | Uită-te la curcubeu şi binecuvintează pe Cel ce l-a făcut; în strălucirea lui e mândru fără seamăn, |
12 | cuprinde cerul într'un arc de slavă, întins de mâinile Celui-Preaînalt. |
13 | Cu porunca Lui face zăpada să cadă şi cu a Lui poruncă mână cu biciul fulgerele; |
14 | tot El Îşi deschide vistieriile, e iar norii zboară pe cer ca nişte păsări. |
15 | Prin marea Sa putere El întăreşte norii şi-i mărunţeşte'n grăunţi de grindină. |
16 | La vederea Lui se cutremură munţii şi după voia Sa suflă vântul austru f. |
17 | Glasul tunetului Său face să mugească pământul şi viforul din miazănoapte, precum şi uraganul. |
18 | Ca pe nişte păsări în zbor împrăştie zăpada, iar ea cade ca un popas de lăcustă; o vede ochiul, albă, şi se'ncântă, iar sufletul, văzând-o căzând, rămâne'nmărmurit. |
19 | Iar bruma, precum sarea o varsă pe pământ; şi dac-o'ngheaţă gerul, e ace mici de spin. |
20 | Din miazănoapte suflă un vânt rece: gheaţa se prinde pe deasupra apei, se'ntinde şi se'ntinde peste apă şi-o'mbracă'n ţeasta ei ca într'o platoşă. |
21 | Tot el mănâncă munţii şi arde'n ger pustiul şi precum focul mistuie verdeaţa. |
22 | Deodată vine-un nor, şi toate-şi află leacul; după dogoare, roua aduce bucurie. |
23 | Cuvântul Său a potolit genunea şi'n ea a sădit insule. |
24 | Năierii de pe mare îi povestesc primejdiile, iar noi nu ne credem urechilor; |
25 | în ea se află lucruri nemaipomenite, de necrezut, vietăţi de toate felurile şi neamul chiţilor g. |
26 | Prin El, trimisul Său îşi netezeşte drumul şi prin cuvântul Său se rânduieşte totul. |
27 | Am putea spune mai multe, dar la capăt nu vom ajunge; într'un cuvânt: El este totul! h |
28 | Unde vom afla puterea de a-L preamări? Căci El, Marele, e pe deasupra tuturor lucrurilor Sale, |
29 | Domn de temut, covârşitor de mare şi minunat în tot ceea ce poate. |
30 | Lăudaţi-L pe Domnul, înălţaţi-L pe cât vă stă'n putere: El tot deasupra este! Spre-a-L înălţa, icniţi din răsputeri şi nu vă daţi bătuţi, că tot nu daţi de capăt. |
31 | Cine L-a văzut, ca să ni-L poată povesti? Cine-L va preamări aşa cum este El? |
32 | Multe-I sunt încă tainele, mai mari decât acestea, căci noi n'am văzut decât puţin din lucrurile Sale. |
33 | Căci Domnul este Cel ce a făcut totul şi celor cuvioşi le-a dat înţelepciune. |