A opta vedenie: cele patru care. Încununarea marelui preot. | |
1 | Şi m'am întors: şi mi-am ridicat ochii şi m'am uitat; şi, iată, patru care ieşind dintre doi munţi; iar munţii erau de aramă. |
2 | La carul cel dintâi erau cai roşii, iar la carul cel de-al doilea, cai negri; |
3 | la carul cel de-al treilea, cai albi, iar la carul cel de-al patrulea, cai tărcaţi şi suri. |
4 | Şi, răspunzând, am zis către îngerul care grăia întru mine: Ce sunt acestea, Doamne? |
5 | Iar îngerul care grăia întru mine a răspuns, zicând: Acestea sunt cele patru vânturi ale cerului, care merg să stea în faţa Domnului a tot pământul. |
6 | Cei de la [carul] cu cai negri mergeau spre ţara miazănopţii; cei albi mergeau după ei, iar cei tărcaţi mergeau spre ţara miazăzilei; |
7 | iar cei suri ieşeau şi cătau să meargă să dea ocol pământului. Şi a zis: Mergeţi şi daţi ocol pământului! Şi au dat ocol pământului. |
8 | Şi el a strigat şi mi-a grăit, zicând: Iată, aceştia merg spre ţara miazănopţii; şi ei Mi-au potolit mânia în ţara miazănopţii a. |
9 | Şi a fost cuvântul Domnului către mine, zicând: Lucrurile din robime ia-le de la căpetenii şi de la cei ce i-au fost de folos şi de la cei ce au înţeles-o b. |
10 | Şi'n ziua aceea vei intra în casa lui Iosia, fiul lui Sofonie, care a venit din Babilon. |
11 | Şi vei lua argint şi aur şi vei face cununi; şi le vei pune pe capul lui Iosua, marele preot, fiul lui Ioţadac. |
12 | Şi-i vei zice: Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Iată Bărbatul al cărui nume este Odraslă; şi de sub El va odrăsli şi va zidi casa Domnului c. |
13 | Şi Acesta va primi putere şi va şedea şi va împărăţi pe tronul Său; şi un preot va fi de-a dreapta Lui şi sfat de pace va fi între ei amândoi. |
14 | Iar cununa le va fi celor ce aşteaptă în trezvie şi celor ce i-au fost [robimii] de folos şi celor ce au înţeles-o, şi spre bunăvoinţă faţă de fiul lui Sofonie şi spre cântare în casa Domnului. |
15 | Iar cei ce sunt departe de ei vor veni şi vor zidi în casa Domnului, iar voi veţi cunoaşte că Domnul Atotţiitorul m'a trimis la voi; dar [aceasta] va fi numai dacă voi veţi auzi glasul Domnului, Dumnezeului vostru. |