Ies 38Curtea cortului şi lucrurile din ea. |
1 | A făcut jertfelnicul pentru arderile-de-tot, din lemn de salcâm, lung de cinci coţi, lat de cinci coţi adică cu faţa pătrată şi înalt de trei coţi. |
2 | I-a făcut patru coarne, ce ieşeau din el în cele patru colţuri, şi le-a îmbrăcat cu aramă. |
3 | Jertfelnicului i-a făcut un brâu; iar învelitoarea şi cupele şi furculiţele şi vătraiul lui, pe toate le-a făcut din aramă. |
4 | I-a făcut o împletitură ca o plasă de aramă. |
5 | I-a făcut patru inele de aramă pentru cele patru colţuri, sub împletitura de aramă, aceasta fiind până la mijlocul jertfelnicului. |
6 | Jertfelnicului i-a făcut pârghii din lemn de salcâm, pe care le-a îmbrăcat cu aramă; pârghiile le treceau prin inelele din laturile jertfelnicului, ca să poată fi purtat. |
7 | Jertfelnicul l-a făcut ca un buduroi îmbrăcat în scânduri. |
8 | A făcut apoi baia de aramă, cu tălpica ei tot de aramă; [a făcut-o] din oglinzile femeilor postitoare, ale celor ce-au postit la intrarea cortului mărturiei. |
9 | După aceea a făcut curtea. Spre miazăzi curtea era alcătuită din pânze de in topit, lungi de o sută de coţi. |
10 | Şi la ele, douăzeci de stâlpi cu douăzeci de tălpice de aramă, ale căror belciuge şi verigi erau de argint; |
11 | pe latura de miazănoapte pânzele erau de o sută de coţi; la ele, douăzeci de stâlpi cu douăzeci de tălpice de aramă, ale căror belciuge şi verigi erau de argint; |
12 | în partea dinspre asfinţit, pânze de cincizeci de coţi; la ele, zece stâlpi cu zece tălpice de aramă, ale căror belciuge şi verigi erau de argint; |
13 | iar în partea dinspre răsărit, pânze de cincizeci de coţi; |
14 | pânze de cincisprezece coţi într'o latură, la trei stâlpi cu trei tălpice de aramă; |
15 | cincisprezece coţi de pânze în cealaltă latură, şi trei stâlpi cu trei tălpice de aramă. |
16 | Toate pânzele cortului erau făcute din in topit şi răsucit. |
17 | Iar stâlpii aveau tălpicele de aramă, belciugele şi verigile le erau de argint, vârfurile le erau îmbrăcate în argint; toţi stâlpii curţii, de jur-împrejur, erau legaţi între ei prin legături de argint. |
18 | Iar perdeaua de la poarta curţii a făcut-o din in topit lucrat în violet, purpuriu şi stacojiu, cu alesături, lungă de douăzeci de coţi şi înaltă de cinci coţi, pe toată întinderea, potrivind-o cu pânzele curţii. |
19 | I-a făcut patru stâlpi cu patru tălpice de aramă, ale căror belciuge şi verigi erau de argint şi ale căror vârfuri erau îmbrăcate tot în argint. |
20 | Toţi ţăruşii dimprejurul curţii erau de aramă. |
21 | Iată acum socotelile cortului mărturiei, cel ce a fost făcut după porunca lui Moise, prin grija leviţilor îndrumaţi de Itamar, fiul preotului Aaron. |
22 | Dar cel ce a lucrat tot ceea ce Domnul îi poruncise lui Moise a fost Beţaleel, fiul lui Uri al lui Or, din seminţia lui Iuda, |
23 | precum şi Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, mai-mare peste ţesături şi cusături şi alesături în pânză de in topit şi'n mătase violetă, purpurie şi stacojie. |
24 | Tot aurul întrebuinţat pentru locaşul sfânt şi pentru toate ale lui a fost aur din prinoase: douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci de sicli de aur, socotit după siclul sfânt. |
25 | Iar argintul adus în dar de la oamenii cei număraţi ai obştii a fost o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli o drahmă de fiecare, adică o jumătate de siclu socotit după siclul sfânt , |
26 | deci de la cei trecuţi prin numărătoare: şase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni, de la douăzeci de ani în sus. |
27 | O sută de talanţi de argint s'au întrebuinţat la turnarea tălpicelor [de la pilaştrii] cortului şi a tălpicelor [de la stâlpii] vălului: |
28 | o sută de tălpice din o sută de talanţi, câte un talant la o tălpică; |
29 | iar pe cei o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli i-au întrebuinţat la verigile stâlpilor şi la îmbrăcarea vârfurilor lor cu care-au fost împodobiţi. |
30 | Iar arama adusă în dar a fost de trei sute şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli. |
31 | Din ea au făcut tălpice pentru stâlpii de la intrarea cortului mărturiei, jertfelnicul cel de aramă cu împletitura lui, precum şi toate uneltele jertfelnicului, |
32 | tălpicele de jur-împrejurul curţii, tălpicele pentru stâlpii de la intrarea curţii, toţi ţăruşii cortului şi toţi ţăruşii dimprejurul curţii. |