Zidirea templului. | |
1 | Solomon a început să zidească templul Domnului în Ierusalim, pe muntele Moria a, acolo unde Domnul i Se arătase lui David, părintele său, pe locul pe care David îl pregătise în aria lui Ornan Iebuseul. |
2 | Zidirea a început în luna a doua din cel de al patrulea an al domniei lui. |
3 | Şi aşa a început Solomon să zidească templul Domnului: lungimea chiar de la prima măsurătoare, de la un capăt la altul era de şaizeci de coţi; lăţimea, douăzeci de coţi. |
4 | Pridvorul din faţa templului avea lungimea egală cu lăţimea templului, adică douăzeci de coţi; iar înălţimea, o sută douăzeci de coţi. Şi l-a căptuşit pe dinlăuntru cu aur curat. |
5 | Casa cea mare b a căptuşit-o cu lemn de cedru şi a poleit-o cu aur curat, iar pe el a săpat finici şi lănţişoare. |
6 | Şi a împodobit templul, spre slavă, cu pietre scumpe; iar aurul era din Parvaim c. |
7 | Templul pereţii lui [lăuntrici] şi uşorii şi tavanele şi uşile le-a poleit cu aur; iar pe pereţi a săpat heruvimi. |
8 | A făcut şi locaşul sfintei-sfintelor, a cărui lungime era egală cu lăţimea locaşului sfintei; lăţimea era de douăzeci de coţi, iar lungimea, de douăzeci de coţi; şi, având în vedere heruvimii, l-a îmbrăcat cu şase sute de talanţi de aur curat. |
9 | Greutatea cuielor - greutatea fiecăruia - era de cincizeci de sicli de aur. Şi odăile de sus le-a căptuşit cu aur. |
10 | În sfânta-sfintelor a făcut doi heruvimi, sculptaţi în lemn, şi i-a ferecat cu aur. |
11 | Aripile heruvimilor aveau în lungime douăzeci de coţi; o aripă de cinci coţi atingea peretele templului, iar cealaltă aripă de cinci coţi atingea aripa celuilalt heruvim; |
12 | de asemenea, aripa de cinci coţi a celuilalt heruvim atingea peretele templului, iar cealaltă aripă de cinci coţi atingea aripa celuilalt heruvim. |
13 | Întinse, aripile acestor heruvimi aveau o lungime de douăzeci de coţi; ei şedeau în picioare, cu feţele spre sfânta. |
14 | A făcut şi o perdea de inuri purpurii, stacojii, albastre şi de vison, iar pe ea a brodat heruvimi. |
15 | În faţa templului a făcut doi stâlpi, înalţi de treizeci şi cinci de coţi, ale căror capiteluri erau de câte cinci coţi. |
16 | A mai făcut lănţişoare, precum cele din sfânta-sfintelor, şi le-a pus pe capetele stâlpilor; a făcut şi o sută de rodii, pe care le-a pus pe lănţişoare. |
17 | Stâlpii i-a aşezat în faţa templului, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga; pe cel din dreapta l-a numit Temeiul, iar pe cel din stânga l-a numit Tăria. d |