FA 4Biserica sporeşte cu încă două mii de bărbaţi. Petru şi Ioan în faţa sinedriului. Rugăciunea creştinilor în prigoană. Viaţa de obşte
a primilor creştini. |
1 | Pe când vorbea către popor, au venit asupra lor preoţii, căpetenia templului şi saducheii a, |
2 | tulburaţi că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea din morţi. |
3 | Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază până a doua zi, căci acum era seară. |
4 | Iar mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut, şi numărul bărbaţilor a ajuns ca la cinci mii b. |
5 | Şi a fost că a doua zi s'au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim, |
6 | şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc, |
7 | şi punându-i la mijloc, i-au întrebat: Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi aceasta? |
8 | Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: Căpetenii ale poporului şi bătrâni ai lui Israel, |
9 | dacă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om bolnav, prin Cine a fost el vindecat, |
10 | fie-vă cunoscut vouă tuturor şi întregului popor Israel că întru numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru El c stă acesta sănătos înaintea voastră! |
11 | El este piatra cea neluată în seamă de către voi, ziditorii, care a ajuns în capul unghiului; |
12 | şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci sub cer nu este dat între oameni nici un alt nume întru care noi trebuie să ne mântuim. |
13 | Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau; şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus. |
14 | Pe de altă parte, văzându-l pe omul cel tămăduit stând cu ei, nimic n'aveau de zis împotrivă. |
15 | Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei, |
16 | zicând: Ce vom face noi cu oamenii aceştia? Cum că prin ei s'a făcut o minune învederată, vădit le este tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, şi noi nu putem tăgădui. |
17 | Dar ca nu cumva să se răspândească mai mult în popor, să-i ameninţăm, pentru ca nici unui om să nu-i mai vorbească ei în numele acesta. |
18 | Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască şi nici să mai înveţe în numele lui Iisus. |
19 | Iar Petru şi Ioan, răspunzând, le-au zis: Judecaţi dacă înaintea lui Dumnezeu este drept să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu; |
20 | că noi nu putem să nu vorbim despre cele ce-am văzut şi-am auzit. |
21 | Iar ei, ameninţându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip să-i pedepsească, din pricina poporului; că toţi Îl slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse. |
22 | Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult de patruzeci de ani. |
23 | Fiind eliberaţi, au venit la ai lor şi le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii şi bătrânii. |
24 | Iar ei, auzind, într'un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu şi au zis: Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Cel ce ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt într'însele, |
25 | Cel ce prin gura părintelui nostru David, slujitorul tău, ai zis prin Duhul Sfânt: De ce oare s'au întărâtat neamurile şi de ce'n deşert au cugetat popoarele? |
26 | S'au strâns laolaltă regii pământului, mai marii între ei s'au sfătuit împotriva Domnului şi a Hristosului d Său. |
27 | Că'ntr'adevăr asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe Carele Tu L-ai uns, în cetatea aceasta s'au adunat laolaltă şi Irod, şi Pilat cu păgânii şi cu popoarele lui Israel, |
28 | ca să le facă pe toate câte mâna Ta şi planul Tău mai dinainte le-au rânduit să fie. |
29 | Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă-le robilor Tăi ca'ntru toată'ndrăznirea cuvântul să Ţi-l grăiască; |
30 | întinde-Ţi mâna spre vindecare, şi semne şi minuni săvârşeşte prin numele Sfântului Tău Fiu, Iisus! |
31 | Şi pe când se rugau astfel, s'a cutremurat locul în care erau adunaţi şi s'au umplut toţi de Duhul Sfânt şi cu'ndrăznire grăiau cuvântul lui Dumnezeu. |
32 | Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una; şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte. |
33 | Şi cu mare putere dădeau apostolii mărturie despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi. |
34 | Şi nimeni între ei nu era lipsit, pentru că toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute |
35 | şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. |
36 | Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba care se tâlcuieşte Fiul Mângâierii , levit de neam cipriot, |
37 | având ţarină şi vânzând-o, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor. |