Fc 32Iacob, la Mahanaim, îşi pregăteşte întâlnirea cu Esau. Iacob se luptă cu Dumnezeu. |
1 | Iar Iacob s'a dus în drumul său. Şi cătând el cu ochii, a văzut oştirea lui Dumnezeu adunată'ntr'o tabără; şi îngerii lui Dumnezeu i-au ieşit în întâmpinare. |
2 | Şi dacă i-a văzut Iacob, a zis: Asta-i tabăra lui Dumnezeu! Şi i-a pus acelui loc numele Mahanaim, adică Două-tabere a. |
3 | Iar Iacob a trimis înaintea lui nişte soli la Esau, fratele său, în ţinutul Seir din ţara Edomului, |
4 | şi le-a poruncit, zicând: Iată cum veţi vorbi către domnul meu Esau: Aşa grăieşte robul tău Iacob: Am locuit împreună cu Laban şi am zăbovit la el până acum. |
5 | Am boi şi asini, oi, slugi şi slujnice, şi am trimis să-l vestească pe domnul meu Esau, pentru ca robul tău să afle bunăvoinţă în ochii tăi. |
6 | Şi dacă solii s'au întors la Iacob, i-au spus: Am fost la fratele tău Esau; iată, el vine în întâmpinarea ta cu patru sute de oameni. |
7 | Iar Iacob s'a înspăimântat foarte şi s'a descumpănit b. A împărţit oamenii care erau cu el, boii, oile şi cămilele în două tabere |
8 | şi a zis: Dacă Esau dă năvală asupra unei tabere şi o nimiceşte, să scape tabăra cealaltă. |
9 | Apoi Iacob a zis: Doamne, Dumnezeul părintelui meu Avraam şi Dumnezeul tatălui meu Isaac, Tu, Cel ce mi-ai zis: Întoarce-te în ţara ta de naştere, şi Eu îţi voi face bine!, |
10 | nu sunt vrednic de toate'ndurările şi de toată credincioşia pe care Tu le-ai săvârşit faţă de robul Tău; că numai cu toiagul am trecut Iordanul acesta, iar acum am devenit Două-tabere. |
11 | Scapă-mă dar de mâna fratelui meu, de mâna lui Esau; că mă tem ca nu cumva el să vină şi să mă lovească, pe mine şi pe aceste mame cu copii. |
12 | Că Tu eşti Cel ce ai zis: Mult bine îţi voi face, iar neamul ţi-l voi face ca nisipul mării, că nu va putea fi numărat din pricina mulţimii. |
13 | Şi a rămas acolo în noaptea aceea. Apoi a luat din bunurile sale şi i-a trimis daruri fratelui său Esau: |
14 | două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci, |
15 | treizeci de cămile cu lapte şi mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de asine şi zece asini. |
16 | Şi pe fiecare din aceste turme le-a dat, una câte una, în seama slugilor sale; şi le-a zis slugilor sale: Treceţi înaintea mea, iar între turme lăsaţi o anume depărtare c. |
17 | Celui dintâi i-a poruncit, zicând: Când te va întâlni fratele meu Esau şi te va întreba: Al cui eşti tu?, unde te duci?, ale cui sunt acestea ce merg înaintea ta?, |
18 | tu să zici: Ale robului tău Iacob; e un dar trimis lui Esau, stăpânul meu; iată că vine şi el după noi! |
19 | Aceeaşi poruncă i-a dat-o Iacob şi celei de a doua slugi, şi celei de a treia, şi tuturor celor ce mergeau cu turmele: Aşa să-i spuneţi lui Esau când îl veţi întâlni; |
20 | veţi zice: Iată că şi robul tău Iacob vine după noi. Căci el îşi zicea: Îl voi îmblânzi cu darurile ce-mi merg înainte, şi numai după aceea îi voi vedea faţa; poate că aşa îmi va face o bună primire. |
21 | Şi au pornit darurile înaintea lui, iar el a rămas în noaptea aceea în tabără. |
22 | Dar peste noapte s'a sculat, le-a luat pe cele două femei ale sale şi pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai săi şi a trecut Iabocul prin vad. |
23 | I-a luat şi i-a trecut râul; au trecut apoi şi toate bunurile lui. |
24 | Şi dac'a rămas Iacob singur, Cineva d S'a luptat cu el până'n revărsatul zorilor. |
25 | Văzând însă Acela că nu-l poate răpune, i-a atins încheietura şoldului, iar încheietura şoldului lui Iacob a amorţit în timp ce acesta se lupta cu El. |
26 | Şi El i-a zis: Lasă-Mă să plec, că s'au ivit zorile! [Iacob] I-a răspuns: Nu-Ţi dau drumul până nu mă vei binecuvânta! |
27 | Acela i-a zis: Care-ţi este numele? Şi el a zis: Iacob. |
28 | Zisu-i-a Acela: De-acum nu-ţi va mai fi numele Iacob, ci Israel te vei numi, pentru că ai fost tare cu Dumnezeu; şi cu oamenii puternic vei fi e. |
29 | A întrebat şi Iacob, zicând: Spune-mi numele Tău! Iar Acela a zis: De ce'ntrebi tu de numele Meu? El e minunat f. Şi chiar acolo l-a binecuvântat. |
30 | Iacob a numit locul acela cu numele Penuel g, căci [şi-a zis el] L-am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi mântuit a fost sufletul meu! |
31 | Soarele răsărea deasupră-i când trecuse de Penuel, dar el şchiopăta din pricina şoldului. |
32 | De aceea nici până astăzi fiii lui Israel nu mănâncă muşchiul h acela ce amorţise'n încheietura şoldului, pentru că Acel Cineva a atins încheietura şoldului lui Iacob în dreptul acelui muşchi şi l-a amorţit. |