3Rg 02:35
În locul lui, regele l-a pus peste oştire pe Benaia, fiul lui Iehoiada. Şi regatul avea fericită cârmuire în Ierusalim. Iar în locul lui Abiatar l-a pus regele pe Ţadoc să fie mare preot. h Iar Domnul i-a dat lui Solomon pricepere i şi foarte multă înţelepciune j şi mărinimie k precum nisipul de pe ţărmul mării. Priceperea lui Solomon era cu mult deasupra priceperii tuturor celor din vechime l şi deasupra tuturor înţelepţilor Egiptului m. El a luat-o pe fiica lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David n până ce a terminat de zidit propria sa casă, dar mai întâi casa Domnului o şi zidul dimprejurul Ierusalimului; în şapte ani le-a făcut şi le-a isprăvit. Solomon a avut şaptezeci de mii de salahori şi optzeci de mii de pietrari în munte. El a făcut marea şi postamentele şi spălătoarele cele mari şi stâlpii şi fântâna din curte şi marea de aramă p; el a zidit cetăţuia şi întăriturile ei; el a făcut o deschizătură în zidul lui David, aşa că fiica lui Faraon s'a strămutat din cetatea lui David în propria ei casă, pe care el o zidise pentru ea. Tot atunci a zidit el cetăţuia. Solomon aducea în fiecare an câte trei arderi-de-tot şi jertfe de pace pe altarul pe care el I-l zidise Domnului, şi tămâieri ardea înaintea Domnului. Şi a isprăvit casa. Iată-i pe ispravnicii care cârmuiau lucrările lui Solomon: trei mii şase sute de meşteri peste poporul care lucra. El a zidit Haţorul, Meghiddo, Ghezerul, Bet-Horonul de Sus şi Baalatul; dar numai după ce terminase de zidit casa Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului; numai după aceea a zidit aceste cetăţi. – La vremea când David încă trăia, el i-a poruncit lui Solomon, zicând: „Iată, îl ai pe Şimei, fiul lui Ghera din seminţia lui Iemeni din Hebron; el m'a blestemat cu greu blestem în ziua'n care eu mă duceam la tabără; el s'a coborât să mă întâmpine la Iordan, iar eu i-am jurat pe Domnul, zicând: El nu va fi ucis de sabie!... Tu însă nu-l vei lăsa ca pe un nevinovat – căci om priceput eşti tu – şi vei şti ce să faci cu el; îi vei coborî la iad cărunteţele pătate de sânge“.