Înţeleptul e un simplu om, dar înţelepciunea îl ridică deasupra. a | |
1 | |
2 | |
3 | Născut, mi-am hrănit pieptul cu aerul obştesc, căzut-am pe pământul acelaşi pentru toţi, iar glasul meu dintâi, precum la toată lumea, n'a fost decât un plâns; |
4 | crescut am fost în scutec, învăluit în grijă. |
5 | Nu, nici măcar un rege n'a început-o altfel atunci când s'a născut; |
6 | în viaţa ce ni-i dată intrarea şi ieşirea sunt pentru toţi la fel. |
7 | De-aceea m'am rugat să mi se dea pricepere, şi astfel mi-a fost dată; şi am cerut, şi iată că duhu'nţelepciunii mi-a şi venit. e |
8 | De dragul ei fugit-am de sceptre şi de tronuri, iar bogăţia'n cumpeni cu ea mi-a fost nimic. |
9 | Cu piatra cea mai scumpă nu i-am făcut pereche; de i se pune-alături, tot aurul din lume nu e decât nisip, şi'n faţa ei argintul nu e decât noroi. |
10 | Iubirea mea asupră-i a pus un preţ mai mare decât pe sănătate, decât pe frumuseţe; şi mai presus am pus-o chiar de lumina însăşi, căci strălucirea ei nicicând nu oboseşte. |
11 | Şi totuşi, ea mi-aduse în viaţă tot ce-i bun; din mâna ei primit-am averi nenumărate. |
12 | Iar eu de toate-acestea m'am bucurat din plin, căci ea, înţelepciunea, e cea care le-aduce; dar nu ştiam un lucru: că ea e mama lor. f |
13 | Am învăţat cu râvnă, rostesc mărinimos g şi nu-i ascund belşugul. |
14 | Căci ea e pentru oameni comoară nesfârşită h; cei ce-o obţin, prieteni Îi sunt lui Dumnezeu prin ale'nvăţăturii îmbelşugate daruri. |
15 | Să-mi deie Dumnezeu rostire după gând, i fiindu-mi gândul vrednic de darurile Sale; căci El e călăuza'nţelepciunii şi îndreptarul înţelepţilor; |
16 | că'n mâna Lui noi suntem şi noi, şi ale noastre cuvinte, iscusinţa şi ştiinţa de a face j. |
17 | Cunoaşterea cinstită k-a făpturii El mi-a dat-o, să ştiu plămada lumii şi vlaga din stihii, |
18 | cum se sfârşeşte timpul după'nceput şi mijloc, şi vremea'n du-te-vino, şi vremile'n prefaceri, |
19 | cum se roteşte anul, cum astrele se mişcă, |
20 | natura animalelor, deprinderile fiarelor, puterea unor duhuri l şi gândurile oamenilor, şi felurimea plantelor şi leacul rădăcinilor; |
21 | tot ce-i ascuns, precum şi ce e vădit, am cunoscut, fiindcă'nţelepciunea, ce meştereşte totul, mi-a dat învăţătură. m |
22 | |
23 | de neclintit, temeinic, lipsit de'ngrijorări; el, cel ce poate totul şi peste tot veghează, străbate ca un fulger prin duhurile toate cele deştepte, limpezi şi oricât de subţiri. |
24 | Fiindcă'nţelepciunea se mişcă mult mai iute decât orice mişcare: de vreme ce-i curată, străbate şi pătrunde prin toate, pretutindeni. s |
25 | Un suflu al puterii lui Dumnezeu, aceasta-i: şuvoi curat al slavei Celui Atotputernic, aşa că nici o pată n'o poate întina. |
26 | Căci ea e strălucirea luminii ne'nserate t, oglinda fără urmă de pată a lucrării lui Dumnezeu, icoană a bunătăţii Sale. |
27 | Cu toate că ea este doar una, poate totul; în sine rămânând, pe toate le'nnoieşte, şi, pătrunzând, prin veacuri, în sufletele sfinte, lui Dumnezeu Îi face prieteni şi profeţi; |
28 | căci Dumnezeu Şi'ndreaptă iubirea doar spre-acela cel ce cu'nţelepciunea îşi face casă bună. |
29 | Într'adevăr, ea este mai mândră decât soarele şi mai presus de'ntreaga orânduire-a stelelor; dacă-i vei pune-alături lumina, ea o'ntrece, |
30 | de vreme ce lumina îi face nopţii loc, pe când înţelepciunii nimic nu-i face răul. |