că zilele de demult erau mai bune decât acestea?; că nu din înţelepciune pui o astfel de'ntrebare. |
1 | Iacob, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminţii care sunt în Diaspora a, salutare! |
2 | Toată bucuria să v'o puneţi în seamă, fraţilor, când daţi de b felurite ispite c, |
3 | ştiind că încercarea credinţei voastre naşte răbdarea; |
4 | dar răbdarea să-şi aibă lucrare desăvârşită, pentru ca voi să fiţi desăvârşiţi şi întregi, întru nimic ştirbiţi. |
5 | Şi dacă cineva din voi e lipsit de înţelepciune, s'o ceară de la Dumnezeu, Cel ce tuturor le-o dă cu simplitate şi fără'nfruntare, şi i se va da. |
6 | Să ceară însă cu credinţă, întru nimic îndoindu-se, pentru că cel ce se îndoieşte e asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. |
7 | Omul acela să nu gândească el că va primi ceva de la Domnul: |
8 | om cu sufletu'n doi peri d, nestatornic în toate căile sale. |
9 | Fratele cel smerit să se bucure întru înălţarea sa, |
10 | şi cel bogat întru smerenia sa, fiindcă el ca floarea ierbii va trece; |
11 | că soarele a răsărit odată cu arşiţa şi a uscat iarba, şi floarea ei a căzut şi frumuseţea chipului ei a pierit; aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale. |
12 | Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării e va primi cununa vieţii, pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc. |
13 | Nimeni, când este ispitit, să nu zică: De la Dumnezeu sunt ispitit!, pentru că Dumnezeu e la adăpost de ispita răului şi El în Sine nu ispiteşte pe nimeni; |
14 | ci fiecare este ispitit de propria sa poftă atunci când e tras şi momit de ea. |
15 | Apoi pofta, zămislind, naşte păcat; iar păcatul, odată săvârşit, odrăsleşte moarte. |
16 | Nu vă înşelaţi, fraţii mei preaiubiţi: |
17 | toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la care nu există primenire f sau umbră de schimbare g. |
18 | El întru libera Sa voinţă ne-a născut prin cuvântul adevărului h, pentru ca noi să fim un fel de pârgă i a făpturilor Sale. |
19 | Să ştiţi, preaiubiţii mei fraţi: tot omul să fie grabnic să asculte, zăbavnic să vorbească, zăbavnic la mânie, |
20 | căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. |
21 | Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi toată rămăşiţa răutăţii, primiţi cu dulceaţă Cuvântul sădit în voi, cel ce poate să vă mântuiască sufletele. |
22 | Fiţi dar împlinitori ai Cuvântului, şi nu numai ascultători ai lui amăgindu-vă pe voi înşivă. |
23 | Că dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi şi împlinitor, el seamănă cu omul care-şi priveşte'n oglindă faţa sa firească: |
24 | s'a privit şi s'a dus şi'ndată a uitat cum era; |
25 | dar cel ce se uită cu luare-aminte într'o lege desăvârşită, aceea a libertăţii, şi a rămas în ea, fiind el nu un ascultător care uită, ci un împlinitor care face, acela fericit va fi în faptele sale. |
26 | Dacă cineva se crede că e cucernic j, dar nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, cucernicia lui e zadarnică. |
27 | Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu-şi-Tatăl este aceasta: să-i cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazul lor şi să te păzeşti pe tine nepătat din partea lumii k. |