Iată, cuvintele Mele le-am pus în gura ta; iată, Eu astăzi te-am pus peste neamuri şi peste regate, ca să smulgi şi să arunci la pământ şi să nimiceşti şi din nou să zideşti şi să răsădeşti. |
1 | Eu însumi, Pavel, vă îndemn prin blândeţea a şi îngăduinţa b lui Hristos eu, cel smerit între voi faţă către faţă, dar care'ndrăzneşte spre voi atunci când nu-i de faţă c , |
2 | mă rog dar ca nu cumva când voi fi de faţă să îndrăznesc cu încrederea cu care cred că voi îndrăzni împotriva unora care socotesc că noi umblăm după trup d. |
3 | Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte |
4 | de vreme ce armele luptei noastre nu sunt trupeşti, dar pentru Dumnezeu au puterea de a surpa întăriturile. Noi surpăm socotinţele minţii e |
5 | şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu, şi tot gândul îl robim spre supunerea faţă de Hristos, |
6 | şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină. |
7 | Priviţi lucrurile'n faţă! Dacă cineva se încrede'n sine că este al lui Hristos, tot astfel suntem şi noi f. |
8 | Şi chiar dacă mă voi lăuda ceva mai mult cu puterea noastră, pe care Domnul ne-a dat-o spre zidirea şi nu spre surparea voastră, nu mă voi ruşina. |
9 | Să nu par însă că v'aş înfricoşa prin scrisori. |
10 | Că scrisorile lui spun ei sunt cu greutate şi pline de putere, dar înfăţişarea trupului său e slabă şi cuvântul său e vrednic de dispreţ. |
11 | Cel ce vorbeşte astfel să-şi dea seama că aşa cum suntem în cuvânt prin scrisori când nu suntem de faţă, tot astfel şi'n faptă când suntem de faţă. |
12 | Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii din aceia care se laudă singuri; dar când ei se măsoară şi se aseamănă pe ei cu ei înşişi, nu au pricepere. |
13 | Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului g cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu: aceea de a ajunge şi până la voi. |
14 | Că nu ne întindem peste măsură, ca şi cum n'am fi ajuns la voi; căci noi am fost cei dintâi care-am ajuns şi la voi cu Evanghelia lui Hristos. |
15 | Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora; dar avem nădejde că, odată cu creşterea'ntru voi a credinţei voastre, cu prisosinţă vom creşte după dreptarul nostru, |
16 | ca să propovăduim Evanghelia şi'n ţinuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu dreptar străin, în cele de-a gata h . |
17 | Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. |
18 | Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă. |