dovedite în toate vrerile Sale; |
Cuvântul lui Elihu (continuare). | |
1 | Da, inima din mine sub cer s'a scuturat şi-a curs din locul ei. |
2 | Auzi, ascultă'n iureş a Domnului mânie, cum cercetarea-I iese din gură ca un tunet. |
3 | Sub ceru'ntreg ţâşnirea, lumina Lui, ea însăşi pe aripile Terrei. |
4 | În urma ei, un vuiet cu voce de strigare: El tună lung din glasul nestăvilirii Lui, nimic nu se opreşte, căci vocea Lui se-aude. |
5 | Cel-Tare face tunet din glasu-I minunat căci lucruri mari lucrează, necunoscute nouă. |
6 | Poruncă-i dă zăpezii: Te-aşterne pe pământ!, şi ploi să cadă iarna, ale puterii Lui. |
7 | Pe omul tot, El pune, cu mâna Sa, pecete, aşa ca fiecare să-şi ştie slăbiciunea. |
8 | Sălbăticiunea intră sub adăpostul ei şi-adoarme în culcuş. |
9 | Furtuna vine'n cercuri din tainice cămări, din culmi înalte, frigul. |
10 | Suflarea Celui-Tare preface apa'n gheaţă, El cârmuieşte apa precum Îi este voia; |
11 | şi norul se prelinge ungând pe cel ales a, lumina lui pătrunde prin ceaţă, risipind-o. |
12 | El este Cel ce'nvârte, rotund, pornite cicluri, în propria-I voinţă, spre săvârşirea lor; oricâte porunceşte se rânduiesc printr'Însul, cu totul, pe pământ: |
13 | ori pentru vreo certare, ori pentru moarte'n lut, ori pentru orice milă ce s'ar afla într'Însul. |
14 | O, ia aminte, Iov, stai locului şi'nvaţă a Domnului putere! |
15 | Ştii tu ce aşezare Şi-a pus în fapte Domnul când El din întuneric a izvorât lumină? |
16 | Ştii tu vârtejul tainic ce risipeşte norii şi taina dinlăuntru-a căderii celor răi, |
17 | tu, omul cel al cărui veşmânt se încălzeşte când vântul din austru se odihneşte'n câmp? |
18 | Poţi tu să'ntinzi tăria cu Cel-De-odinioară, cea tare ca lumina răsfrântă'n revărsări? |
19 | Învaţă-mă, hai, spune-mi, ce voi grăi cu El? şi, dacă da, eu vorba mi-o priponesc aici. |
20 | Stau oare lângă mine un scriitor, o carte, ceva care să-l facă pe om să stea tăcând? |
21 | Că nu toţi văd lumina aceea preacurată de-atunci, din începuturi, lucind din depărtări, aşa cum ea luceşte când El aprinde norii, |
22 | da, nori de miazănoapte, cu faţa lor de aur, în care numai slavă e-Atoateţiitorul. |
23 | Că nu aflăm un altul la fel întru putere ca El, Cel ce dreptate le face celor drepţi; tu nu vrei să-L auzi? |
24 | De-aceea ne vom teme noi, oamenii, de El, cu teama omenească a inimii'nţelepte. |