Aşezarea trecea printre cetăţile de seamă ale Scythiei, căci Hierocles, Synecdemus, 637, 11, o înscrie printre cele 15 poleis, iar Not. episc. a lui De Boor, p. 531, nr. 866, o notează ca reşedinţă episcopală. Potrivit datelor lui Procopius, De aedif., IV, 7, cetatea ar fi fost refăcută în vremea lui Iustinian.

Tomaschek, RE, I, 1894, col. 477; Weiss, Dobrudscha, p. 34, 43, 53, 54; Vulpe, HAD, passim; Vulpe–Barnea, DID, II, passim; TIR, L, 35, p. 21–22.

270
Tulcea, Muzeul "Delta Dunării", inv. II A 12015. Lespede de calcar., descoperită în anul 1949, lîngă Şcoala piscicolă, cu ocazia unor lucrări de amenajare a terenului. Partea superioară este tăiată astfel că lipseşte o parte din text. Cîmpul inscripţiei este mărginit de un chenar simplu. Două aşchii, din colţul din stînga sus, s-au desprins cu ocazia transportului.
Dimensiuni: 1,42 x 0,82 x 0,17 m; înălţimea literelor: 0,04–0,06 m.
Sfîrşitul secolului al III-lea–începutul secolului al IV-lea.

Barnea, O inscripţie de la Aegyssus, SCIV, 1, 2, 1950, p. 175–184, fig. 1 (foto după estampaj al textului, cu fragmentul din colţul din stînga sus, azi dispărut) ; cf. Gr. Florescu, Capidava, I, p. 121 (interpretare greşită); Mihăescu, p. 278.

. . . . . . . . .    equitis vixil-    lat(ionis ) Egïssesis    Val(erius) Proclus    miles leg(ionis) I Iovie 5 pro parentib(us) ex    prelepto Deci    prepositi

1–2. i în loc de e, în vixillationis, se explică prin alternarea lui e neaccen­tuat, cu i neaccentuat; v. Mihăescu, § 32, 251, 276, 278, 293, 299 ; Stati, § 24, 26 ; cf. şi nr. 43, 110, 208. Egïssesis, pentru Aegyssensis; ae a dat e, fiind un fenomen întîlnit izolat încă din secolul al III-lea î.e.n., iar în epoca imperială se generalizează (Mihăescu, § 55, 246; Stati, §43–44); y = ï ; în mod obişnuit y e redat în latină prin u sau i (Mihăescu, § 53 ; Stati, § 42). În cazul nostru prin i cu tremă. Pentru transformarea grupului ens = es, v. Mihăescu, § 110 şi nr. 30, 172, 207.

3. Proclus, pentru Proculus ; u neaccentuat se sincopează încă din secolul al II-lea î.e.n., iar în vremea imperiului e foarte frecvent; Mihăescu, § 51, 261, 299 ; Stati, § 41.

4. Iovie, pentru Ioviae; diftongul ae a dat e, ca mai sus.

6. prelepto, pentru praecepto, probabil o greşeală a pietrarului.
   Mihăescu, considerînd inscripţia întreagă, dă o traducere greşită a textului. Equitis ar fi după el "o formă nouă de nominativ; rezultată din cazurile oblice".

6–7. Decius pr(a)epositus, necunoscut din alte documente (omis de Jones, Prosopography) ; pentru praepositus, v. Grosse, p. 7–8, 143–145. Diftongul ae a dat e, ca mai sus.
   Vexillatio Aegyssensis e menţionată pentru prima oară aici. Epitetul Aegyssensis confirmă datele itinerariilor şi altor ştiri, potrivit cărora Aegys­sus trebuie localizat la Tulcea. Caracterul vexilaţiei nu este uşor de precizat. Ar putea însemna un detaşament de cavalerie stabil, format din unităţi de călăreţi luaţi din legiuni sau trupe auxiliare, aşa cum se întîmplă începînd cu vremea lui Diocletian (Grosse, p. 49–51). În această privinţă cuvîntul eques ar fi semnificativ. Trupei de cavalerie i se va fi ataşat şi un grup de infanterişti (milites) din legio I Iovia, cu sediul central la Noviodunum, şi din care făcea parte, Valerius Proculus. Întreaga trupă se afla sub comanda praepositului Decius (vexillationes sub comanda unor praepositi, la Capidava, nr. 220 şi Salsovia, nr. 270). Ipoteza de mai sus e îndreptăţită de faptul că în inscripţie se disting, pe de o parte, equites (călăreţii), aparţinînd vexilaţiei, pe de alta, milites (pedeştrii), provenind din legiunea I Iovia. I. Barnea presupune că vexillatio Aegyssensis era un detaşament stabil al legiunii I Iovia, alcătuită din 555 infanterişti (o cohortă) si din 66 călăreţi.
   Faptul că inscripţia pomeneşte o altă organizare militară la Aegyssus decît aceea care ne este cunoscută prin Not. dign. (v. p. 312) ne îndeamnă să credem că documentul nostru prezintă o situaţie anterioară redactării părţii respective din Notitia. Această situaţie ar putea data din vremea lui Diocletian. De fapt cuneus, ca unitate de cavalerie apare abia de la Constantin cel Mare (Grosse, p. 51–53; Van Berchem, L'armée, p. 5, 91, 94–95). Gentiliciul Valerius ar indica, eventual, perioada lui Diocletian.